Home Economic-Financiar Doar 18% dintre rom?â?Ñni economisesc pentru pensie

Doar 18% dintre rom?â?Ñni economisesc pentru pensie

DISTRIBUIŢI

Doar 18% dintre romåni economisesc pentru pensionare, deși aproape două treimi dintre cei chestionați sunt conștienți că pensia de stat nu le va acoperi nevoile financiare, potrivit unui studiu realizat de Aviva Group în 2009.
„Doar 18% dintre romåni economisesc pentru pensionare, în timp ce 62% nici nu au început să o facă, deși 64% sunt constienți că pensia de stat nu va acoperi nevoile lor financiare“, arată sondajul.
Potrivit studiului, 44% dintre romåni nu înțeleg sistemul de pensii, nu știu care este suma pe bani pe care o vor primi ca pensie de stat, nu știu ce alternative au. De asemenea, nu cunosc legislația și modalitățile prin care pot cotiza la fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II), nu cunosc avantajele fiscale prevăzute în prezent pentru pensiile facultative (deductibilitatea contribuției, Pilonul III).
La finele lunii mai, numărul celor care cotizau la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) se apropia de 200.000.
„Romånia se numără printre țările în care cheltuielile cu pensile, ca și procent din PIB, depășesc media statelor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Este o situație valabilă în toată Europa Centrală și de Est (Polonia, Cehia, Ungaria), unde este necesar ca atåt instituțiile private ce oferă servicii financiare pentru economisirea la pensie, cåt și statul să ofere soluții care să îi stimuleze pe oameni să se ajute singuri“, a arătat directorul general al Aviva Romånia, Mihai Popescu. El spune că fiecare salariat trebuie să fie responsabil în perioada activă profesional a vieții și să aleagă modalitățile de economisire pe termen lung care să îi garanteze susținere financiară pentru a-și asigura standardul de viață dorit la pensie.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.