
O tânără de 19 ani din comuna Vidra, județul Vrancea, este cercetată pentru dare de mită după ce a încercat să ofere 300 de euro examinatorului său la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Polițiștii au stabilit că, în cursul dimineții, tânăra s-a prezentat la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B, însă a pus între filele dosarului de candidat suma de 300 de euro cu scopul de a-l determina pe examinator să-i faciliteze promovarea probei. În urma denunțului, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Vrancea, sub îndrumarea procurorului, au identificat-o pe tânără la volanul autoturismului-școală, oprit pe o stradă din Focșani, iar pe bordul autoturismului era dosarul de examinare al tinerei în interiorul căruia s-au găsit șase bancnote a câte 50 de euro. Anchetatorii au început urmărirea penală, tânăra fiind cercetată în libertate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















