Home Actualitate Dupa inundatii, petrecere

Dupa inundatii, petrecere

DISTRIBUIŢI

Căminul Cultural din Târlişua a găzduit ieri după-amiaza, Festivalul rapsozilor populari, ajuns la cea de-a doua ediţie, manifestare la care au asistat peste 300 de localnici, potrivit primarului comunei, Ştefan Perhaiţă, citat de corespondentul Mediafax.

-Consiliul Local s-a opus iniţial organizării festivalului considerând că se apropie un an de când am fost loviţi de viitură şi că ar trebui să ne preocupe mai mult comemorarea morţilor decât distracţia. Cu toate acestea, până la urmă tot l-am organizat fiindcă au şi oamenii nevoie din când în când de motive de bucurie. Am convenit însă, ca, de 20 iunie, să ne aducem aminte de ce s-a întâmplat atunci dezvelind o troiţă, făcând o slujbă în amintirea celor care au dispărut luaţi de ape şi pentru odihna sufletelor lor-, a declarat Ştefan Perhaiţă, primarul comunei Târlişua.

Pentru ediţia a doua a Festivalului rapsozilor populari, Consiliul Local Târlişua a alocat suma de 4.000 de lei.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.