Home Fără categorie Roberta Anastase cere UE protejarea limbii romane

Roberta Anastase cere UE protejarea limbii romane

DISTRIBUIŢI

Europarlamentarul roman Roberta Anastase (PPE-DE, PD) a depus la Parlamentul European un proiect de rezoluţie cu privire la protejarea limbii romane, în contextul promovării multilingvismului şi diversităţii culturale. În cadrul acestei moţiuni trimise spre examinare preşedintelui Parlamentului European, ea a atras atenţia asupra violării drepturilor lingvistice ale minorităţilor romaneşti şi a cerut UE să contribuie prin acţiuni concrete la respectarea drepturilor minorităţilor, dar şi la protejarea limbilor europene şi a limbii romane în special, supusă unei agresiuni continue în unele zone ale Europei.

-Valorile Uniunii Europene ne obligă să nu tăcem în faţa acestor încălcări ale drepturilor omului şi să luăm atitudine. Nu e normal ca în Europa secolului douăzeci şi unu oamenii să plătească scump pentru că cer dreptul să vorbească limba maternă, şi mă refer aici în special la situaţia din Transnistria. În plus, limba moldovenească este doar un dialect al limbii romane şi asta o ştim cu toţii. Uniunea Europeană, prin înfiinţarea postului de Comisar pentru Multilingvism şi prin declararea anului 2008 <An al Dialogului Intercultural>, a demonstrat încă o dată angajamentul faţă de valorile diversităţii culturale şi multilingvismului. Este şansa noastră să arătăm romanilor de pretutindeni că a fi parte a Uniunii Europene înseamnă să ai mai mulţi prieteni de partea ta-, a afirmat europarlamentarul roman.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.