Home Bref Întâlnirea

Întâlnirea

DISTRIBUIŢI

Premierul Ponta a fost primit de dna Angela Merkel la Berlin. Iată o întâlnire ce părea imposibilă acum un an după puciul USL care-l transformase pe dl. Ponta în „oaia neagră” a Europei. Acum, adoptând „poziția copilului” cuminte, viclean și harnic, dl. Ponta a luat premiu la Berlin primind binecuvântarea nu tocmai angelică a dnei Merkel. ?ê?£tim care a fost prima ei întrebare: cum merge coabitarea? Dl. Ponta a mărturisit că acesta e primul lucru de care-l întreabă toți premierii: „coabitarea noastră a ajuns obiect european”. ?ê?£i permisul european al dlui Ponta. Să sperăm că dna Merkel n-a aflat nimic despre noua Constituție unde Crin i-a suflat identitatea revizuindu-se și pe sine („În comisia mea eu sunt Merkel”) după ce a ignorat referendumul constituțional din 2009 și a plasat Parlamentul deasupra justiției încălcând separația puterilor, prin prevederea că „orice persoană” (inclusiv magistrații) trebuie să se prezinte la audieri la solicitarea acestuia. Crin s-a justificat apelând la biblie: „aceste Parchete, aceste Înalte Curți și Curți Constituționale nu sunt date de bunul Dumnezeu ca tablele legii, nu sunt evanghelii, sunt tot niște oameni acolo”. Păi, nici Parlamentul nu e dat de bunul Dumnezeu și acolo sunt niște oameni.
Din păcate, premierul Ponta a consimțit la aceste abuzuri deși joacă rolul personajului european – precum acei elevi silitori la clasă dar care sparg bancomate pe stradă. Înainte de Berlin, dl. Ponta s-a întâlnit cu ex-premierul britanic Tony Blair la sediul PSD din Kiseleff. Deși Blair e un oaspete de palmares, vizita a rămas secretă – lucru neobișnuit pentru dl. Ponta căruia-i place să se laude cu relațiile sale. Cei doi s-au dus apoi per pedes la un restaurant din apropiere – unde sigur sunt camere de supraveghere (cum a dezvăluit un fost apropiat al lui Felix) așa că probabil se știe deja ce-au discutat cei doi laburiști.
Ce e neplăcut la aceste restaurante supradotate e că nu dau și ele clientului o casetă la plecare să aibă o amintire din locul unde lasă câteva salarii medii pe economie și unele secrete. Dl. Ponta n-a ținut secret însă faptul că a descoperit „paradoxul gândirii românești: vrem să avem de toate dar să plătim cele mai mici taxe”. Paradoxul guvernării românești e că n-avem de niciunele dar plătim cele mai multe taxe. De unde se vede că niciun paradox nu e ortodox. Așa că dl. Antonescu i-a dat premieruluui „nota opt” la guvernare. La oral, pesemne. Căci la scris primește note informative iar la practică ia note false.

Tia ?ê?£erbănescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.