Home Bref Întâlnirea

Întâlnirea

DISTRIBUIŢI

Premierul Ponta a fost primit de dna Angela Merkel la Berlin. Iată o întâlnire ce părea imposibilă acum un an după puciul USL care-l transformase pe dl. Ponta în „oaia neagră” a Europei. Acum, adoptând „poziția copilului” cuminte, viclean și harnic, dl. Ponta a luat premiu la Berlin primind binecuvântarea nu tocmai angelică a dnei Merkel. ?ê?£tim care a fost prima ei întrebare: cum merge coabitarea? Dl. Ponta a mărturisit că acesta e primul lucru de care-l întreabă toți premierii: „coabitarea noastră a ajuns obiect european”. ?ê?£i permisul european al dlui Ponta. Să sperăm că dna Merkel n-a aflat nimic despre noua Constituție unde Crin i-a suflat identitatea revizuindu-se și pe sine („În comisia mea eu sunt Merkel”) după ce a ignorat referendumul constituțional din 2009 și a plasat Parlamentul deasupra justiției încălcând separația puterilor, prin prevederea că „orice persoană” (inclusiv magistrații) trebuie să se prezinte la audieri la solicitarea acestuia. Crin s-a justificat apelând la biblie: „aceste Parchete, aceste Înalte Curți și Curți Constituționale nu sunt date de bunul Dumnezeu ca tablele legii, nu sunt evanghelii, sunt tot niște oameni acolo”. Păi, nici Parlamentul nu e dat de bunul Dumnezeu și acolo sunt niște oameni.
Din păcate, premierul Ponta a consimțit la aceste abuzuri deși joacă rolul personajului european – precum acei elevi silitori la clasă dar care sparg bancomate pe stradă. Înainte de Berlin, dl. Ponta s-a întâlnit cu ex-premierul britanic Tony Blair la sediul PSD din Kiseleff. Deși Blair e un oaspete de palmares, vizita a rămas secretă – lucru neobișnuit pentru dl. Ponta căruia-i place să se laude cu relațiile sale. Cei doi s-au dus apoi per pedes la un restaurant din apropiere – unde sigur sunt camere de supraveghere (cum a dezvăluit un fost apropiat al lui Felix) așa că probabil se știe deja ce-au discutat cei doi laburiști.
Ce e neplăcut la aceste restaurante supradotate e că nu dau și ele clientului o casetă la plecare să aibă o amintire din locul unde lasă câteva salarii medii pe economie și unele secrete. Dl. Ponta n-a ținut secret însă faptul că a descoperit „paradoxul gândirii românești: vrem să avem de toate dar să plătim cele mai mici taxe”. Paradoxul guvernării românești e că n-avem de niciunele dar plătim cele mai multe taxe. De unde se vede că niciun paradox nu e ortodox. Așa că dl. Antonescu i-a dat premieruluui „nota opt” la guvernare. La oral, pesemne. Căci la scris primește note informative iar la practică ia note false.

Tia ?ê?£erbănescu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.