Home Sport Adio, handbal la Râmnicu Vâlcea!

Adio, handbal la Râmnicu Vâlcea!

DISTRIBUIŢI

Oltchim nu se va înscrie în Liga Națională

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, care în urmă cu doar câteva săptămâni pierdea dramatic în semifinalele Ligii Campionilor, nu va mai evolua în sezonul viitor nici măcar în prima divizie din România. În cel mai bun scenariu posibil în acest moment, clubul va fi înscris în eșalonul secund, unde nici măcar nu și-ar putea permite să viseze la promovarea imediată. Președintele Ioan Gavrilescu a recunoscut că lucrurile au luat-o la vale și deja le-a transmis oamenilor din Râmnicu Vâlcea că trebuie să își găsească o nouă pasiune. „După părerea mea, șansele sunt mici pentru a continua în Liga Națională. Spun asta pentru că sunt câteva probleme arzătoare care trebuie rezolvate într-un timp foarte scurt. E clar că activitatea pe CS Oltchim nu mai poate continua pentru că gruparea este în insolvență. Soluția ar fi să se formeze un nou club care să preia palmaresul Oltchimului, locul în Liga Națională. Vechiul club ar putea deveni membru fondator la noua grupare. De mai bine de două săptămâni se analizează acestă pistă, personal am avut multe discuții la nivelul autorităților locale. Din păcate lucrurile sunt complexe, timpul foarte scurt pentru că termenul de înscriere în Liga Națională este 30 iunie”, a declarat Ioan Gavrilescu. Oficialul formației Vâlcene speră până în ultimul moment că se va găsi un sponsor care să salveze ce se mai poate salva din campioana României la handbal feminin.

În liga secundă

Președintele lui Oltchim consideră că varianta înțeleaptă este ca echipa să fie înscrisă, dacă se vor găsi resurse, în Divizia A – cum este denumit eșalonul secund al României, unde să se încerce creșterea unor jucătoare tinere. „Eu cred că soluția ar fi formarea unei echipe care să fie înscrisă în Divizia A, fără pretenții în primul sezon. Să se încerce promovarea în cel
de-al doilea an, cu handbaliste ti­nere, cu antrenor tânăr și conduce­­re tânără. Dacă însă nu se va reuși nimic, e greu de crezut că se va mai reuși vreodată. Oamenii din Vâlcea se vor obișnui fără handbal, va fi greu de urnit treaba peste un an sau doi. În momentul de față nu mai sunt jucătoare sub contract cu Oltchimul, au plecat la alte echipe și este normal, fiecare jucătoare își urmărește interesul. Oamenii care conduc acum clubul nu le mai puteau amâna cu răspunsul, nu își puteau bate joc de ele, în plus erau terorizați de telefoanele zilnice pe care le primeau de la fete. Probleme sunt multe, clubul are nevoie și de un autocar, printre altele, plus de bani pentru formarea lotului”, a conchis președintele clubului, care a menționat că primăria locală nu a propus decât un ajutor de 200.000 de euro, sumă care „nu este nici măcar jumătate dintr-un buget pentru o echipă modestă”.

Foto: www.cs-oltchim.com

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.