Intre ruga bizantina si cea catolica

Concertul Orchestrei de Camera Radio a oferit numeroase surprize, incepand cu inlocuirea anuntatului concert pentru pian cu un altul pentru vioara (motivele fiind insa datorate indisponibilitatii solistului), continuand cu configuratia programului ales si, nu in ultimul rand, cu un interesant debut, fiecare lucrare beneficiind de prezente solistice, fapt poate mai putin obisnuit, dar cu atat mai atractiv pentru marele public.

Prima secventa a fost rezervata creatiei romanesti, dirijorul Horia Andreescu propunand Doua imnuri bizantine de Doru Popovici, opusuri care, in interpretarea sopranei Georgeta Stoleriu, au reliefat preocuparea autorului pentru valorificarea structurilor de sorginte bizantina, in special in maniera de a conduce desenul melodic simplu, apeland la vocaliza calma, sensibila, intr-o atmosfera de ruga si interiorizare pe care solista stie, de fiecare data, sa o creeze cu o incarcatura afectiva si spirituala ce se transmite firesc ascultatorului, sustinuta discret de ansamblul orchestral.

Concertul nr. 5 pentru vioara si orchestra KV 210 de Mozart a permis tanarului Alexandru Tomescu etalarea sunetului calitativ, a discursului fluent si sigur (exceptand cateva scapari intonationale), in tonuri discrete bine conturate, desi partitura nu i-a oferit decat in final posibilitatea de a-si valorifica virtuozitatea extrema cu care epateaza in general. Recent angajat ca solist al Radiodifuziunii, protagonistul se mentine pe linia executiilor impecabile sub aspect tehnic, respectand cu strictete indicatiile de intensitate notate de compozitor, dar cu siguranta -se simte- ca totul este urmarit -din exterior-, ramanand, intr-un fel, permanent spectatorul propriului demers interpretativ – si poate tocmai de aceea este mult mai in largul sau in partituri care solicita virtuozitate extrema (ceea ce, de altfel, s-a remarcat in partea finala a bisului oferit publicului care, evident, este totdeauna atras de spectacolul performantei).

Piesa de rezistenta a serii a fost insa Missa in do major de Beethoven, o lucrare destul de rar inclusa in programele de concert, nefiind, de altfel, una dintre partiturile sale de referinta, desi a fost scrisa in plina maturitate si glorie creatoare. Dar ideea prezentarii ei este binevenita si pentru a diversifica repertoriul curent, dar si pentru a demonstra cum poate fi realizata astfel incat sa devina interesanta pentru melomani si muzicieni deopotriva, ceea ce este, cu adevarat, o adevarata provocare pentru interpreti. Orchestra de Camera s-a aflat intr-o zi fasta, sunand omogen, raspunzand cerintelor dirijorale in conturarea unei palete coloristice si expresive diverse, asemeni corului care, sub indrumarea conducatorului sau, Dan Mihai Goia, reuseste sa depaseasca dificultatile unei scriituri destul de ingrate, devenind un -personaj principal- de anvergura. Dificila s-a dovedit si partitura rezervata cvartetului vocal, in special datorita fragmentarii interventiilor in replici scurte, carora doar un solist experimentat poate sa le confere o anume consistenta, un relief autentic, restul ramanand doar in stadiul marcarii unor note corect cantate. -In acest caz, ar fi posibila o similitudine cu rolurile secundare dintr-o opera, care devin cu atat mai greu de realizat la cote valorice reale tocmai pentru faptul ca, intr-o scurta aparitie, solistul trebuie sa exprime totul, sa contureze un personaj a carui personalitate sa se impuna atentiei publicului). Soprana Georgeta Stoleriu este o recunoscuta maestra in acest sens (experienta miniaturii muzicale pe care, intr-o clipa, o transforma intr-o bijuterie incarcata de expresie si frumusete, spunandu-si cuvantul), dar ne-a convins inca o data si de faptul ca nu este doar o rafinata interpreta, ci si o excelenta profesoara de canto care stie (si vrea) sa transmita studentilor sai intreaga sa stiinta in domeniu – si aceasta s-a vazut din plin in evolutia mezzosopranei Angela Rogae-Solean, care, marcand prima sa aparitie intr-un concert bucurestean important, a demonstrat, prin eleganta frazarii, prin sensibilitate si expresie (ce pun in valoare si completeaza timbrul generos, invaluitor si muzicalitatea deosebita) ca a preluat mult de la profesoara sa care, de multi ani, traieste bucuria (si emotia) de a canta alaturi de studentii sai in concerte vocal-simfonice. Cvartetul a fost completat de tenorul Calin Bratescu (de la Opera din Brasov) si basul Stefan Schuller (nou angajat al Operei Nationale din Bucuresti, fost solist al aceluiasi ansamblu brasovean – schimbare -de domiciliu- nementionata in programul de sala al concertului, care il prezinta… tot in orasul de la poalele Tampei).

Plin de energie si entuziasm ca intotdeauna, dirijorul Horia Andreescu a condus cu rigoare si stralucire intreg programul, acompaniind discret si eficient momentele solistice, construind edificii sonore bine echilibrate, cu secvente orchestrale frumos arcuite. O mentiune speciala se cuvine formei excelente a suflatorilor in acea seara care, probabil nu intamplator, s-a deschis si s-a incheiat sub semnul muzicii de factura religioasa, o ruga bizantina si o missa catolica incadrand inspirat diafana creatie mozartiana.