
Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, va candida din partea PSD pentru o funcție de deputat în Colegiul 4 din Ilfov la alegerile parțiale din 25 mai. Szabo este membru al organizației PSD Ilfov și locuiește în Ilfov.
Potrivit unor surse social-democrate, PSD Ilfov va organiza un eveniment de lansare oficială a candidaturii Gabrielei Szabo, în perioada următoare. În Colegiul 2 Satu Mare va candida social-democratul Ciprian Ardelean, consilier județean, în timp ce în Colegiul 3 Hunedoara va candida Sorin Marica, primar al comunei Sălașu de Sus, ambele colegii fiind de deputat. De asemenea, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, a fost desemnat de PSD Gorj să candideze pe postul rămas vacant în Colegiul 2 după ce fostul senator Toni Greblă a fost numit judecător la Curtea Constituțională. Costoiu, originar din Gorj, este așteptat sâmbătă dimineață la Târgu Jiu, pentru a-și depune candidatura la Biroul Electoral Județean.
Termenul de depunere a candidaturilor pentru alegerile parțiale parlamentare este 5 mai, iar campania electorală este cuprinsă între 10 și 24 mai.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















