
Statele Unite consideră exagerat raportul prezentat de autoritățile irakiene cu privire la numărul victimelor din luna iulie. Comunicatul emis ieri de armata americană respinge bilanțul de 535 de morți, afirmånd totodată că este incorect să se spună că este cea mai sångeroasă lună din ultimii doi ani. Potrivit documentelor americane, „există doar 222 de morți și 782 de răniți în operațiuni inamice“. De cealaltă parte, autoritățile irakiene sunt surprinse de reacția Statelor Unite ale Americii asupra acestor diferențe. „La fel ca în fiecare lună, ne interesăm de numărul victimelor civile la Ministerul Sănătății, despre cel în råndul poliției la Ministerul de Interne, iar noi știm numărul militarilor care și-au pierdut viața“, anunță o sursă din cadrul Ministerului Apărării irakian. Astfel, cel mai nou bilanț oferit de irakieni, 535 de morți, dintre care 396 de civili, este unul dintre cele mai îngrijorătoare rapoarte din ultimii doi ani. Cifrele demonstrează o accentuare a violențelor la cinci luni de la alegerile parlamentare din martie. Din anul 2003 pånă în prezent, aproximativ 4.413 militari americani și-au pierdut viața în războiul din Irak.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















