Home Sport FRF vrea tot 18 echipe

FRF vrea tot 18 echipe

DISTRIBUIŢI

Liga I a rămas cu numai 17 formații după ce Rapid nu a primit licența, iar șefii fotbalului au anunțat în repetate rânduri că ediția viitoare nu se va desfășura cu 18, așa cum era programat inițial. Președintele FRF Mircea Sandu încearcă, însă, găsirea unor soluții care să îi permită competiției să debuteze în formulă completă. „După ultimul Comitet Executiv absolut toate cluburile din Liga I, atât cele care din punct de vedere sportive nu au îndeplinit criteriile cât și cele care nu au îndeplinit condițiile de licențiere trebuie să fie pregătite. Pentru că nu știu ce se va intamppla în Comitetul Executiv din 5 sau 6 iulie. (…) Eu sper că decizia Comitetului Executiv să fie una echilibrată, în litera, dar și în spiritul legii sportive și să acopere toate nevoile care vor fi conatatate și care să aducă în final liniște. Avem nevoie de liniște. Toate cele șase echipe trebuie să fie în joc de glezne. Dacă se votează 18 echipe și Cluj obține la TAS o decizie favorabilă mai rămâne un singur loc, care trebuie văzut pe ce criterii și argumente poate fi atribuit și cine beneficiază de acest loc. Nu e ușor. Eu am avut un punct de vedere, pe care l-am exprimat”, a declarat Mircea Sandu.
Astfel, la începutul lunii viitoare vom afla dacă Liga I va avea 18 echipe și în sezonul viitor.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.