
Presiuni prin intermediul FMI
Băncile au solicitat insistent la întålnirile cu delegația FMI și CE să fie introdusă în noua scrisoare de intenție o prevedere care să oblige Guvernul să modifice OUG privind contractele de credite pentru populație în limitele normelor UE și să se renunțe la refacerea contractelor în derulare.
„Toate băncile au cerut FMI și Comisiei Europene ca prevederile Ordonanței de Urgență 50 (privind contractele de credit pentru consumatori – n.r.) să se limiteze la cerințele directivei europene. Băncile au insistat asupra acestor modificări și doresc ca obligația Guvernului de a modifica legislația să fie inclusă în noua scrisoare de intenție“, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.
Acestea au precizat că dacă prevederea ca Ordonanța 50 să aplice exclusiv cerințele directivei europene nu va fi inclusă în cadrul scrisorii suplimenatre de intenție pe care o vor încheia autoritățile romåne cu FMI, băncile comerciale ar putea solicita Comisiei Europene deschiderea unei proceduri de infringement împotriva Romåniei.
În iunie, Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență 50/2010 pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislația locală Directiva 2008/48/CE, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobåndă variabilă. Directiva 2008/48/CE, care trebuia preluată în legislația internă pånă la 11 iunie 2010, prevede că obligația băncii de limitare a comisionului de rambursare anticipată nu este aplicabilă în privința contractelor de credit garantate cu ipoteca asupra unui bun imobil sau garanții similare, a contractelor de credit pentru dobåndirea/păstrarea proprietății unui imobil sau a celor a căror valoare este mai mică de 200 de euro și, respectiv, mai mare de 75.000 de euro.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a elaborat încă de la începutul anului proiectul de ordonanță de urgență care extindea prevederile Directivei 2008/48/CE, astfel încåt să se aplice tuturor contractelor de credit, inclusiv creditelor ipotecare și imobiliare, indiferent de valoarea totală a creditului, precum și contractelor de leasing. Prevederile Ordonanței 50 se aplică și pentru contractele aflate în derulare, nu numai pentru cele încheiate după data intrării în vigoare a actului normativ.
Astfel, băncile trebuie să modifice pånă la 19 septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populația pentru a le adapta la noile reglementări și nu vor mai putea încasa comisioane la rambursările anticipate pentru împrumutrile cu dobåndă variabilă, în timp ce la celelalte comisioanele sunt limitate la 1%.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















