Home În Lume Merkel esueaza in Polonia

Merkel esueaza in Polonia

DISTRIBUIŢI

Dansul diplomatic angajat de mai marii Celor 27 în tentativa lor de a aduce Polonia la sentimente mai bune nu are, se pare, şanse de reuşită. Sambătă, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a cărei ţară deţine preşedinţia UE, a eşuat în tentativa de a-l convinge pe liderul polonez, Lech Kaczynski, să renunţe la ameninţarea cu veto asupra reformelor instituţiilor unionale. Deşi, potrivit purtătorului de cuvant al guvernului de la Berlin, -cei doi au discutat mai mult de patru ore într-o atmosferă bună-. Şeful statului polonez şi fratele geamăn al acestuia, premierul Jaroslaw, au ameninţat cu blocarea negocierilor de la apropiatul summit UE, de săptămana aceasta, de la Bruxelles, dacă cererile lor de reechilibrare a mecanismelor de vor nu vor fi luate în considerare. Merkel, al cărei mandat unional se va încheia odată cu acest Consiliu european, din 21 şi 22 iunie, doreşte ca Cei 27 să ajungă, în acel cadru, la un consens vizand calendarul agajamentului lor de ratificare a noului tratat constituţional pană la viitoarele alegeri pentru Parlamentul UE, din 2009. -Dacă vom acţiona în acest spirit, spre să ajungem la o înţelegere-, declara Merkel înaintea întrevederii de la Mesenberg cu preşedintele polonez. Dar Mareek Cichincki, consilierul lui Lech Kaczynski, a atras atenţia în legătură cu orice exces de optimism. -Ideea generală este că, dacă vom ajunge la un compromis acceptabil, alte ţări ne vor susţine. Pentru moment însă, nu anticipez niciun progres-, a spus el într-o intervenţie televizată. Polonia estimează că mecanismele de vot cu dublă majoritate – 55% din state şi 65% din populaţie – sunt contrare intereselor sale. În opinia Varşoviei, avantajate sunt doar marile ţări europene, mai ales Germania. De aceea vrea să revină la sistemul prevăzut de tratatul anterior, cel de la Nisa, care-i oferă o greutate aproape echivalentă cu a vecinei sale. Cu excepţia Cehiei, al cărei prim ministru, Mirek Topolanek, a fost primit aseară de Merkel, conducătorii polonezi răman izolaţi în demersul lor. Polonia -nu trebuie să fie izolată, dar nici nu trebuie să conducă UE într-o criză-, a afirmat preşedintele Parlamentului european, Hans-Gert Pottering.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.