Anchetatorii de la NASA sunt in cautarea -elementului lipsa- capabil sa permita clarificarea adevaratelor cauze ale misterioasei dezintegrari in zbor a navetei spatiale Coumbia. De la producerea tragediei, sambata, NASA a oferit o serie de date disparate si care, puse cap la cap, nu au reusit sa ofere o explicatie plauzibila. Intre timp, presedintele George Bush s-a pronuntat din nou in favoarea continuarii programului spatial al SUA, iar specialistii rusi au prezentat colegilor lor americani un plan chemat sa mentina in stare de functionare Statia Spatiala Internationala (ISS). La un moment dat, NASA evocase perspectiva trecerii laboratorului orbital in regim de conservare, ceea ce, pentru Rusia, ar echivala cu -ingroparea- proiectelor ei de cercetare cosmica.
Bani pentru industria cosmica
Hotarat sa readuca Rusia pe orbita pierduta o data cu distrugerea primului laborator spatial, -Mir-, seful diplomatiei de la Kremlin, Igor Ivanov, a promis ieri reprezentantilor industriei cosmice bani de la buget pentru dezvoltarea acestei ramuri industriale. -Esential este sa nu permitem intreruperea activitatii la bordul ISS-, a subliniat ministrul, punand, de fapt, punctul pe -i-. In acest context, specialistii rusi urmeaza sa prezinte astazi colegilor lor de peste Ocean un plan conform caruia, cel putin in acest an, exploatarea ISS va putea fi continuata in regim pilotat, evitandu-se, astfel, punerea statiei in regim de conservare.
Soiuz si Progress
Adresandu-se presei, directorul programelor de zbor al Agentiei cosmice a Rusiei, Mihail Sinelscikov, transportul echipajelor spre ISS s-ar putea realiza cu ajutorul rachetelor Soiuz TM. Asta ar insemna ca urmatoarea expeditie, alcatuita din Iuria Malencenko, Alexandr Calerie si Edward Lou, sa porneasca la 26 aprilie, la bordul navei -Soiuz TMA-2-, misiunea urmand sa dureze aproximativ sase luni. In ceea ce priveste aprovizionarea echipajului cu alimente si oxigen, iar statia – cu combustibil, acest lucru se va asigura cu ajutorul a trei rachete-cargou de tip Progress (prima trebuia sa faca ieri jonctiunea cu ISS, celelalte doua fiind planificate a porni spre laboratorul orbital in lunile iunie si, respectiv, octombrie-.
Doar pentru o perioada scurta
E adevarat, proiectul rus nu ofera posibilitatea dezvoltarii ISS, toate activitatile urmand sa se deruleze intr-o formula redusa, atat in ceea ce priveste efectivul numeric al echipajelor, cat si amploarea programului de cercetari. Si asta pe o perioada limitata de timp, un an, cel mult un an si jumatate. Este, de altfel, ceea ce sublinia, recent, purtatorul de cuvant al Agentiei aerospatiale ruse, Viaceslav Mihailicenko. -Rusia nu are capacitatea de a face fata unei asemenea provocari mai mult de 18 luni-, a spus el. -Inainte de toate, agentiei noastre ii lipsesc banii- care, daca vor fi gasiti, se va putea trece la accelerarea productiei de nave cosmice, a explicat Mihailicenko. Iar fonduri se pare ca exista. Oricum, asa au dat de inteles autoritatile de la Moscova, care au cerut intreprinderilor de resort sa accelereze ritmul productiei de nave cosmice. Constructia ISS a inceput in 1993, in realizarea proiectului fiind implicate, alaturi de SUA si Rusia, Canada, Japonia si statele Uniunii Europene. In total, 16 tari. Statia va fi compusa, in final, din doi segmenti integrati (american si rus), asamblarea facandu-se treptat, din module separate.
Buclucasa bucata de spuma
Intre timp, NASA, acuzata ca a ignorat mai multe avertismente privind securitatea navetelor spatiale, a recunoscut ca -stralucitorii- ei ingineri s-au inselat, probabil cand, la patru zile de la plecarea Columbiei, afirmau ca invelisul termic al vehiculului nu a fost deteriorat de bucata de spuma izolanta desprinsa in momentul decolarii. -Vrem sa stim daca nu am emis supozitii eronate-, declara directorul programelor de zbor, Ron Dittemore, anuntand ca NASA va relua toate analizele. De la inceput, anchetatorii agentiei spatiale au dat un oarecare castig de cauza teoriei conform careia o bucata de 50 de centimetri din respectiva spuma detasata din rezervorul exterior de carburant a condamnat, practic, Columbia, deteriorand placutele ceramice care protejeaza naveta de temperaturile ridicate provocate de intrarea in atmosfera. -Chiar daca asta ar putea fi cauza – oricum este ipoteza numarul unu pentru moment – avem datoria de a examina toate dovezile si de a exclude anumite posibilitati intr-o maniera metodica, pentru a identifica adevaratele motive care au condus la disparitia Columbiei-, a subliniat, la randul sau, William Readdy, un responsabil NASA.
Liantul care lipseste
-Ne aflam in fata unui mister si se pare ca am avut informatii contradictorii-, a adaugat Dittemre. -Totusi, am inregistrat progrese semnificative. Dar pana nu vom recupera acele bucati ale navetei care sa ne ajute sa spunem unde este originea problemei… Este liantul care ne lipseste si pe care noi incercam sa-l gasim-, a spus el, evocand, drept exemplificare, placutele ceramice care, se pare, ar fi cazut pe sol inainte de dezintegrarea completa a Columbiei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















