Artisti tineri si buna dispozitie la -Vanzatorul de pasari-

A intrat deja in traditie ca Teatrul de Opereta -Ion Dacian- sa ofere publicului, aproape in fiecare seara, surpriza unor debuturi interesante, asigurand astfel o permanenta innoire a distributiilor si o binevenita varietate pentru iubitorii genului, ceea ce constituie, implicit, o sansa pentru tinerii solisti, care au astfel posibilitatea sa faca primii pasi intr-o cariera care, adesea, evolueaza pe coordonate extrem de favorabile. Mare parte din cei care, in urma cu cativa ani, debutau, emotionati, pe aceasta scena, sunt acum adevarate vedete mult aplaudate de publicul ce umple, seara de seara, sala de spectacol.

Spre exemplu, un spectacol cu -Liliacul- de Johann Strauss a prilejuit debutul absolut al foarte tanarului dirijor Razvan Luculescu, a carui reusita a fost facilitata si de faptul ca a beneficiat de o distributie excelenta, protagonisti fiind Florin Diaconescu (un Eisenstein cuceritor, dezinvolt, cu un joc de scena de un umor -contagios-), Silvia Sohterus (o Rosalinda simpatica, frumoasa, muzicala, cu un glas proaspat si sonor), Gabriela Daha (ideala Adele, cu o verva de o spontaneitate incredibila, expresiva atat in plan vocal, cat si scenic, ceea ce face ca personajele pe care le creeaza sa devina irezistibile), Claudia Hanghiuc (un Orlovsky temperamental) s.a. Cu o gestica sigura, precisa si eficienta, Razvan Luculescu a reusit sa coordoneze intreg ansamblul, dovedind ca poate deveni, in timp, un dirijor cu certe disponibilitati in genul operetei pe care, de altfel, il cunoaste inca din copilarie cand, probabil, asista la spectacolele dirijate, la acelasi teatru, de tatal sau, Mircea Luculescu.

Printr-o frumoasa coincidenta, am revazut doi dintre interpretii din acea seara – basul Orest Paslaru si soprana Patricia Seymour – debutand in alte doua roluri importante, de aceasta data in -Vanzatorul de pasari- de Zeller, lucrare celebra care, nu de mult, a fost readusa in repertoriu intr-o noua distributie in care abunda elementele tinere si promitatoare. Partitura, mult indragita de melomani, constituie o adevarata atractie pentru solisti tocmai pentru ca tesatura muzicala si prototipurile imaginate de autor le ofera din plin posibilitatea de a-si demonstra calitatile vocal-interpretative. Rolul Printesei a fost excelent ales pentru prima aparitie importanta a Patriciei Seymour, a carei tinuta eleganta si supla, dublata de o frumusete calda si zambitoare, a facilitat conturarea unui personaj agreabil si credibil, rostind proza convingator si expresiv, etaland un glas generos, plin in registrul mediu, cu un ambitus extins si mai ales cu -priza- la public, dovada fiind aplauzele ce au rasplatit efortul sau sustinut de a realiza personajul la nivelul asteptarilor, de a castiga -pariul- cu sine insasi. Colegul sau de generatie, Orest Paslaru, a abordat rolul Weps, pe care l-a rezolvat intr-o maniera ce nu lasa nici o clipa sa se ghiceasca faptul ca, de fapt, este abia la inceputul carierei artistice, convingandu-ne ca talentul de actor, intuitia si siguranta scenica nu tin totdeauna de experienta si de varsta; carura impozanta, mimica sugestiva, dar si glasul amplu sunt elemente care sustin si completeaza -arsenalul- sau de mijloace expresive.

Parteneri i-au fost, in mare masura, solisti cu experienta, precum soprana Ligia Duna (mult indragita de publicul fidel operetei, apreciata pentru seriozitatea cu care realizeaza fiecare rol, conferind caldura si credibilitate personajelor, dar mai ales pentru performantele sale vocale, etalate si de aceasta data in rolul simpaticei Cristinel), Alexandra Savu (o comediana unanim aplaudata in aparitiile suculente ce dau culoare si voiosie spectacolelor, asa cum a fost si cazul rolului Adelaida), Paul Lazarescu (pe aceeasi linie plina de umor, elaborat in limite ferite de sarjare, experienta sa spunandu-si din plin cuvantul in rolul Schnek), dar si tanarul tenor Florin Budnaru, devenit de curand solist al Teatrului de Opereta, beneficiind de o prezenta agreabila, un glas liric de calitate, date carora aparitiile frecvente pe scena le vor adauga dezinvoltura necesara in rolurile de june-prim sau, oricum, de tineri indragostiti, asa cum a fost cazul in rolul Adam. Distributia a fost completata de Anton Zidaru (convingator in Stanislav), Viorel Ciurdea si Cristian Caraman (doi Profesori care fac o -pereche- de succes, desi poate cam -ingrosata- in dorinta de a starni hohote de ras), Ileana Lenghel si Carmen Grigorescu.

Corul si baletul au fost -la inaltime-, iar orchestra s-a straduit sa nu faca nota discordanta.

Montarea a fost realizata cu ani in urma in regia lui George Zaharescu si scenografia imaginata de arh. Constantin Gheorghe, cu costume viu colorate, adecvate fiecarui personaj, si cu decoruri decupate parca din cartile pentru copii, miscarea scenica fiind alerta, logica si adecvata situatiilor determinate de actiune. La pupitru s-a aflat Lucian Vladescu.

O sala plina, artisti tineri si frumosi, plini de viata si farmec, debuturi promitatoare si de succes, aplauze si multa buna dispozitie – sunt repere ce caracterizeaza, de fapt, fiecare seara oferita de Teatrul de Opereta fidelilor sai spectatori, concertizand astfel politica manageriala a directorului general, Amza Saceanu, a carui preocupare constanta de a promova tinerii solisti s-a confirmat din plin si in cadrul celor doua reprezentatii cu -Liliacul- si -Vanzatorul de pasari-.