
Liga I rămâne cu 18 echipe
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a decis, în ședința de sâmbătă, ca în ediția 2013/2014 a Ligii I să participe 18 echipe, Rapid și Concordia Chiajna urmând să dispute, în data de 13 iulie, un baraj de menținere, a declarat președintele LPF, Dumitru Dragomir, pentru MEDIAFAX.
Președinteel CA al FC Rapid, Ioan Taban, aflat la sediul FRF alături de președintele clubului Universitatea Cluj, Ioan Mărginean, a confirmat că în Liga I vor fi 18 echipe și că echipa giuleșteană și Concordia vor juca la baraj.
Comitetul Executiv al FRF a hotărât, sâmbătă, ca în primul eșalon să participe 18 formații, după ce, în această săptămână, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate clubului Universitatea Cluj, care a contestat deciziile instanțelor Sistemului Național de Licențiere al FRF, de a nu-i permite să evolueze în Liga I. După decizia TAS, în Liga I erau 17 echipe care îndeplinesc criteriile sportiv și de licențiere.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susținut un sistem cu 18 echipe pentru a evita o diminuare a sumei care revine anual cluburilor din vânzarea drepturilor TV.
Cluburile Rapid și Universitatea Cluj, aflate în insolvență, nu au primit licența pentru Liga I din partea Sistemului Național de Licențiere din cadrul FRF, dar îndeplinesc criteriul sportiv, clasându-se la finalul sezonului trecut pe locurile 8, respectiv 12. Rapid nu s-a mai adresat TAS deoarece Tribunalul București a amânat până în septembrie pronunțarea în ceea ce privește planul de reorganizare a societății care administrează clubul.
În schimb, grupările Concordia Chiajna și CSMS Iași au primit licența, însă au retrogradat din punct de vedere sportiv, terminând ediția trecută a Ligii I pe pozițiile 15, respectiv 17. Pe locul 16 s-a clasat CS Severin, echipă care nu a primit licența și care a retrogradat în același timp, iar pe locul 18 a fost Gloria Bistrița. Din liga a II-a au promovat patru echipe, toate având licență pentru primul eșalon.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat, săptămâna trecută, că toate echipele care au retrogradat sportiv sau pe criteriul neîndeplinirii condițiilor de licențiere ar trebui să fie pregătite pentru a evolua în prima ligă sezonul următor. El a precizat atunci că o comisie formată din angajați ai LPF și FRF caută soluții legale pentru rămânerea sistemului competițional cu 18 echipe, până la ședința Comitetului Executiv al FRF din 6 iulie.
Mediafax
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















