Home Economic-Financiar Salariile cresc mai repede ca productivitatea

Salariile cresc mai repede ca productivitatea

DISTRIBUIŢI

Există destule temeri la nivelul băncii centrale privind o lipsă a sustenabilităţii aprecierii fără precedent a leului. -Salariile cresc mai rapid decat productivitatea, şi nu consider această evoluţie sustenabilă-, a precizat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, înainte de şedinţa de politică monetară care ar putea conduce la diminuarea dobanzii de referinţă.

Deşi mulţi dădeau ca sigură intervenţia în piaţa valutără a BNR, pentru stăvilirea creşterii leului, şeful BNR e reticent la luarea unei decziii atat de drastice atat timp cat variaţiile într-o singură şedinţe nu sunt ieşite din comun. BNR mai are în manecă şi alţi doi aşi: dobanda de intervenţie şi respectiv rezervele minime obligatorii.

Guvernatorul a precizat că strategia de politică monetară analizeăză evoluţiile pe termen lung şi nu variaţiile de moment. Între timp pe pieţele futureas se ajustează şi ele spre pragul de 3,25 lei/euro, mult mai jos decat la începutul anului.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.