Daca in ultimii doi-trei ani, scena hip-hop a fost dominata de un alb (Eminem), iata ca de curand a iesit la rampa 50 Cent, un rapper de culoare, a carui viata ar putea furniza subiecte pentru cel putin trei filme.
Durul 50 Cent (protejatul lui Eminem) a devenit cel mai bine vandut artist debutant, dupa ce albumul sau -Get Rich Or Die Tryin*- s-a vandut in peste 870.000 de exemplare intr-o singura saptamana, devansandu-l categoric pe superstarul Eminem.
Si cine spune ca povestile care apar in piesele hip-hop sunt simple fantezii, ar trebui sa incerce sa inteleaga mai bine cine sunt cei care le spun, pentru ca 50 Cent poate fi considerat un adevarat -simbol- al vietii gangsterilor din cartierele americane.
El reprezinta reteta perfecta a -smecherului de cartier- ajuns superstar: a fost injunghiat, impuscat de noua ori, a facut puscarie pentru trafic de droguri si, pentru ca reteta sa fie completa, a fost arestat pentru posesie ilegala de arme de foc.
Pana si Mike Tyson (autointitulat -Cel mai rau om de pe planeta-) il considera periculos pe 50 Cent, mai ales dupa ce a descoperit ca fiica sa (Mikel) ii trimite scrisori rapperului.
Enervat la culme de acest lucru, Tyson a spus: -Nu-mi place deloc situatia asta, pentru ca 50 Cent are suficienti dusmani ca sa poata fi considerat un pericol pentru cei care stau in anturajul lui-.
Pe numele sau Curtis Jackson, 50 Cent (26 de ani) a intrat in viata de cartier inca din frageda copilarie si in scurt timp a devenit dealer de droguri, din aceasta cauza facand inchisoare in 1994.
In inchisoare, 50 Cent s-a gandit ca trebuie sa faca ceva cu viata sa si a inceput sa cante rap, lucru care i-a adus nenumarate probleme, mai ales ca stilul sau este asemanator cu cel al superstarului Ja Rule.
In anul 2000, chiar inainte de lansarea albumului de debut, 50 Cent a fost impuscat de noua ori, in timp ce statea in masina (caz similar cu cel al lui Notorious B.I.G.): un glont i-a trecut prin brat, sapte l-au lovit in picioare, iar al noualea i-a trecut prin obraz.
In urma acestui conflict, Columbia Records a refuzat sa lanseze albumul rapperului.
La sfarsitul aceluiasi an, rapperul a fost injunghiat in urma unui conflict cu Ja Rule.
Atunci 50 Cent a spus: -Asta a fost injunghiere? N-am avut nevoie decat de trei copci!-.
In noaptea de Revelion a anului trecut, a fost arestat pentru posesie ilegala de arme de foc si, pe langa acest lucru, a fost suspectat si de implicare in asasinatul lui Jam Master Jay (DJ-ul trupei Run DMC) din luna octombrie.
El declara: -Mi-am facut o groaza de dusmani, drept pentru care imi pun vesta antiglont in fiecare dimineata. Cand am fost impuscat, un glont mi-a trecut prin obraz si mi-a spart un dinte, insa te simti bine cand vezi ca supravietuiesti unui astfel de incident. Eu nu pot sa pierd! Pana la urma voi fi respectat pentru ca, daca se pun cu mine, trebuie sa ma omoare primii-.
Chiar daca este atat de rau in declaratii, 50 Cent ii datoreaza faima lui Eminem, care l-a semnat la Shady Records, dupa ce fosta casa de discuri a refuzat sa-i lanseze albumul, in urma conflictului armat.
Intre timp, producatorul sau, Eminem, anunta un singur concert pentru acest an in Statele Unite.
Show-ul se va desfasura pe 12 iulie, in orasul sau natal, Detroit, iar alaturi de Eminem vor canta Missy Elliot si 50 Cent, in fata a 45.000 de spectatori.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















