Home Monden Vunk, admirată de turiștii asiatici

Vunk, admirată de turiștii asiatici

DISTRIBUIŢI

Cum scenariul regizorului Florin Botea spunea că băieții sunt muzicanți de stradă, VUNK a cântat mai bine de o oră la statuia Carol din Piața Revoluției spre distracția celor care treceau prin zona.

normal">Cei mai fascinați au fost turiștii asiatici care au făcut multe fotografii, din multe unghiuri: de lângă statuie sau de lângă Muzeul Național de Artă al României. „Pe lângă toată figurația din clipul nostru a apărut, la un moment dat, un grup de turiști asiatici care făceau întruna poze și la obiectivele turistice din jurul statuii, dar și nouă. Cu toate astea, deși aveam în fața noastră o cutie pentru chitară care era deschisă pentru a primi bani de la trecători, obicei specific oricărui artist de stradă, nu ne-am ales cu nimic de la turiști”, s-a amuzat de întâmplare Cornel Ilie, liderul trupei VUNK.

 

Lansarea noului clip va avea loc pe 19 iulie, iar piesa „Așa și?” a ieșit în luna mai, fiind însoțită de un videoclip cu versuri.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.