
După ce a demisionat din PDL Alba acum o săptămână, senatorul Călin Potor pare că nu s-a înțeles cu social-democrații pentru trecerea sa în barca lui Ponta și se dă independent de moment, lansând diversiuni la adresa fostului partid. „Nu mă grăbesc pentru că nu am motive. Mi-a fost greu să mă rup de PDL, să merg în altă parte va fi ușor. Cred că voi rămâne o vreme parlamentar independent“, a spus fostul lider al democrat-liberalilor.
Pe de altă parte, după ce s-a plâns că nu se mai regăsește doctrinar în PDL, Potor a lansat ieri o mică diversiune susținând pentru ziare.com că a fost contactat recent de foști colegi de partid care se gândesc serios să îi urmeze gestul. „Am fost contactat pentru prima oară, începând de ieri după-amiază, de colegi din PDL care se gândesc să facă ce am făcut și eu, să îmi urmeze gestul. Mi-au cerut să ne întâlnim la București să povestim. Nu știu dacă astăzi sau mâine, dar probabil zilele următoare“, a declarat Potor pentru Ziare.com. În privința moțiunii de cenzură social-democrate, fostul lider PDL a susținut că nu va face pe placul social-democraților. Oare?
„Nu știu dacă voi vota moțiunea de cenzură. O să socotesc cum este mai bine, dar cu siguranță nu voi face nici plăcerea PSD-ului, nici a altora, voi face ce cred că este mai bine pentru cei din colegiul meu. O să discut și cu alți colegi. Cu siguranță o să fie o gândire în sensul ăsta, dar mi-e greu să mă pronunț de acum“, a conchis Potor. Curată gândire de stânga!
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















