Comisia Europeană a recomandat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) să crească numărul angajaţilor şi să le pună la dispoziţie spaţii corespunzătoare. În plus, agenţia trebuie să pună la punct o bază de date suplimentare.
În luna aprilie, premierul Tăriceanu a găsit rezolvarea problemei spaţiilor de lucru de la APIA prin instalarea unor containere cu aer condiţionat în care funcţionarii să preia cererile de finanţare de la fermieri. Acum, o echipă de experţi UE a evaluat activitatea sucursalelor agenţiei, găsind aceleaşi deficienţe: personal insuficient şi spaţii care trebuie extinse.
Deşi finaţările de la UE pentru agricultură depind de buna funcţionare a Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS), acesta încă nu este complet funcţional, iar echipa de experţi UE a cerut să se realizeze încă o bază de date, de rezervă. APIA a fost acreditată temporar, urmand ca pană în luna septembrie să rezolve deficienţele constatate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















