Printr-o frumoasa coincidenta, in preajma Martisorului, copiii de la Viena si de la Bucuresti au primit in dar spectacole inedite destinate lor, micii spectatori pasind, poate, cu acel prilej, pentru prima oara intr-o sala de spectacol, intalnindu-se, emotionati, cu personaje de basm.
Inca din 1995, pe cand se afla si la conducerea Volksoper, directorul Ioan Holender a dorit sa realizeze Flautul fermecat de Mozart intr-o versiune pentru cei mici, in care momentele reprezentative – arii, duete etc. – alternau cu dialoguri sau cu prezentarea agreabila a Povestitorului, invitat in scena fiind insusi Ioan Holender, de aceasta data in rolul… Regizorului, care explica, in stilul sau plin de umor si verva, cam ce ar insemna montarea unei productii de opera, ce se -ascunde- in spatele decorurilor, cum se nasc personajele, ce este, in fond, un regizor. Ideea de a initia o adevarata stagiune pentru copii s-a concretizat insa in 1999, cand a avut curajul, sfidand toate rezervele vienezilor conservatori, sa construiasca, pe cladirea seculara a Staatsoper, un lacas unde, incepand din acea stagiune, se desfasoara, cu un succes enorm, matinee destinate exclusiv publicului -in pantaloni scurti-, care invadeaza sala de fiecare data pentru a aplauda Mancatorul de vise de Hiller, 35 Mai de Violeta Dinescu, Calatoria micului print, urmand ca, in 13 aprilie, -lista- sa fie imbogatita cu un nou titlu – Pinocchio, de acelasi Hiller. Dar se pare ca Flautul fermecat a ramas o pasiune constanta, dovada fiind surpriza de proportii oferita in 28 februarie, in -decorul- celebrului bal al Operei (care avusese loc in seara precedenta), cand dirijorul si directorul muzical al Staatsoper, minunatul Seiji Ozawa, alaturi de cativa instrumentisti din orchestra si de solistii teatrului (printre care si soprana Ileana Tonca) au sustinut doua reprezentatii aparte in fata (mai bine spus – printre) a 7.000 de copii cu varste de patrru sau cinci ani care, asezati pe podeaua imensei sali unificate cu scena, s-au intalnit (la propriu) cu personaje de poveste care au cantat, cu o placere enorma, secvente din opera mozartiana, jucandu-se totodata cu copiii fericiti sa vada -in realitate- o apriga Regina Noptii, o sensibila Pamina sau o simpatica Papaghena, un voios Papagheno, un romantic Tamino sau un intelept Sarastro. Tentatia irezistibila de a se afla din nou -pe scena- ca interpret l-a determinat pe Ioan Holender sa devina un elegant -copac- gata sa-l impiedice pe Papagheno sa se spanzure de… crengile sale. Cu siguranta, momentul a fost -savurat- in special de parinti si bunici, dar si de mass-media, fotografia sa in aceasta postura -cu frunze- aparand pe prima pagina a marilor cotidiane din Austria – o confirmare a faptului ca… ramanem mereu copii, dar mai ales ca directorul general al Operei vieneze s-a implicat direct si, in acest fel, in realizarea proiectului care, sub genericul Arta impotriva violentei, a debutat, in februarie 2002, sub patronajul secretarului de stat pentru cultura Franz Morak. Cele doua reprezentatii fara precedent s-au bucurat de un asemenea succes, incat s-au editat 3.000 casete video cu acel spectacol, pe care televiziunea ORF l-a retransmis in dimineata zilei de 2 martie, exact in momentul in care, la Bucuresti, pe scena Teatrului National de Opereta -Ion Dacian-, avea loc premiera absoluta a musicalului Frumoasa din padurea adormita, destinat, evident, copiilor, de catre vesnic tanarul compozitor Marius Teicu si scriitoarea Silvia Kerim, -specializata- in literatura pentru cei mici.
De altfel, a fost cel de al 5-lea titlu inclus in stagiunea pentru copii initiata cu doi ani in urma (poate dupa -modelul- Staatsoper), alaturandu-se astfel unui alt musical – Micuta Dorothy – scris de aceiasi autori -, dar si unor operete cu mare -priza-, precum Soldatelul de plumb de Dumitru Capoianu, Cocoselul neascultator si Muschetarii Magariei Sale de Constantin Ungureanu. Trebuie subliniat faptul ca ansamblul teatrului, alcatuit in mare parte din tineri si talentati artisti, reuseste sa creeze o adevarata echipa care -intra in joc- de fiecare data cu reala placere, conferind personajelor un plus de verva, spontaneitate si farmec, fapt reliefat din plin si cu ocazia premierei in care solistii, corul si baletul au reusit sa capteze atentia copiilor inca din primele momente, intrand in dialog, trecand prin sala, dar mai ales interpretand rolurile cu credibilitate si buna dispozitie. Paul Lazarescu a fost un simpatic Rege alaturi de cocheta sa -Regina- intrupata de Amelia Antoniu, Silvia Sohterus (Broasca Bibi) a realizat un cuplu admirabil cu Ligia Duna (Barza Bertha), Patricia Seymour a fost o frumoasa si gratioasa Printesa, in timp ce Printul, in versiunea lui Anton Zidaru, a fost gandit cam… prostanac, Eugenia Ilinca a fost distinsa si calda in Zana cea Buna, Claudia Maru-Hanghiuc realizand un binevenit contrast in Zana cea Rea; Elena Siloci a fost o Doica simpatica, iar Valentino Tiron s-a dovedit din nou extrem de talentat actor in rolul Majordomului Bob. Miscarea scenica alerta imaginata de Andreea Constantinescu, regia semnata de Nicolae Ciubuc in colaborare cu Daniel Eufrosin, decorurile realizate de Mihai Magon (marcand astfel debutul sau absolut ca scenograf) si costumele viu colorate, sugestive, concepute de Diana Ioan au asigurat, de asemenea, imaginea de ansamblu a spectacolului care se va bucura, cu siguranta, de viata lunga si datorita melodiilor compuse de Marius Teicu in maniera sa inconfundabila, pe texte in general inspirate, micile -ciudatenii- de tipul -i-a urat sa moara- trecand neobservate pentru copiii care se amuza, aplauda, ba chiar atentioneaza personajele cand se apropie un -pericol-, deci… participa cu convingere la derularea actiunii, ceea ce da certitudinea reusitei, rasplatind totodata efortul enorm al interpretilor. Jocul de scena extrem de solicitant a determinat optiunea de a inregistra pe banda secventele muzicale, solistii sustinand -pe viu- dialogurile ce alterneaza cu un play-back muzical foarte reusit (dirijor Adrian Ordean).
A fost un bun prilej pentru conducerea Teatrului de Opereta de a oferi diplome de excelenta celor care au contribuit, in calitate de autori sau regizori, la concretizarea stagiunii pentru copii – Silvia Kerim, Marius Teicu, Dumitru Capoianu, Ion Lucian, Constantin Ungureanu, Migry Avram-Nicolau, Constanta Campeanu – directorul Amza Saceanu anuntand, totodata, pregatirea a doua noi premiere absolute in cadrul aceleiasi stagiuni pentru copii, pe muzica scrisa de Lucian Vladescu, respectiv George Mihalache, precum si proiectele ce se adreseaza -celor mari- – opereta Paganini de Lehar si, la inceputul stagiunii viitoare, o noua montare a operetei Lasati-ma sa cant de Gherase Dendrino, al carei personaj principal, Ciprian Porumbescu, va fi astfel omagiat la 150 de ani de la nastere.
Iata deci ca si la Bucuresti, ca si la Viena, preocuparea de a atrage copiii in sala de spectacol, pentru a forma astfel publicul de maine, se dovedeste o reusita care merita din plin (si) aplauzele noastre.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
