DESPAGUBIRI. Niciun producător agricol din judeţul Covasna nu va primi despăgubire pentru culturile calamitate de secetă deoarece comisia de evaluare a Ministerului Agriculturii a stabilit că nu sunt îndeplinite toate condiţiile pentru plata despăgubirilor.
ACTIVE. Activele fondurilor deschise de investiţii au ajuns, în primul semestru, la 781 milioane de lei (250 milioane de euro), cu 23,3% peste nivelul de la sfârşitul anului trecut, fondurile de acţiuni având cea mai ridicată cotă de piaţă.
APRECIERE. Aprecierea euro reflectă evoluţia pozitivă a economiei statelor membre ale uniunii monetare şi limitează creşterea preţurilor importurilor, a declarat Juergen Stark, membru în consiliul executiv al Băncii Centrale Europene, citat de Reuters.
SAPTAMANA trecută au fost depistate 54 de persoane urmărite general, dintre care, 42 pentru tâlhărie, înşelăciune, furt, infracţiuni la regimul circulaţiei, tentativă de omor, ultraj, distrugere, viol, tăinuire, ucidere din culpă, vătămare corporală. În plus, au fost depistate 97 de persoane semnalate dispărute, dintre care 65 sunt minore. Ca urmare a colaborării cu autorităţile altor state, s-a reuşit localizarea şi arestarea pe teritoriul altor state a 17 persoane urmărite de autorităţile române.
UN TANAR şi-a pierdut viaţa în timpul unei furtuni puternice care s-a abătut asupra satului Boian. Totodată, din cauza fenomenelor meteorologice au fost afectate patru linii de medie tensiune şi câteva zeci de posturi de transformare, sute de consumatori din judeţul Sibiu rămânând fără curent electric pentru câteva ore.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















