Sportului din România i s-a aplicat o pată neagră după ce atleta Roxana Bârcă a fost depistată pozitiv în urma unui control antidoping efectuat în Rusia, unde participă la Jocurile Mondiale Universitare de la Kazan. Astfel, medalia de aur pe care ea o câștigase în proba de 5.000 de metri va fi retrasă, iar sportiva se poate aștepta la o suspendare destul de serioasă. Secretarul general al Federației Române de Atletism, Cătălin Ganera, nu a dorit să facă publică nicio informație înaintea anunțului oficial al organizatorilor JMU: „Sincer, nu vă pot da foarte multe amănunte. Aștept o documentație. Există niște suspiciuni și nu aș putea spune sută la sută până nu văd toate documentația și până nu ascultăm toate părțile. Cu sportiva încă nu am luat legătura, ci cu doctorul și l-am chemat la federație. După ce ne spune doctorul, vom anunța. Nu aș putea să vă spun despre ce substanță este vorba”.
foto: www.sportrevolution.ro
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















