-Prim-ministrul sarb Zoran Djindjici a fost impuscat mortal ieri, in plina zi, in fata cladirii guvernamentale din centrul Belgradului. Doua lovituri in piept bine tintite de un tragator de elita, de la distanta, cu o arma de calibru mare au fost suficiente pentru ca Serbia sa plonjeze in doliu.
-La cateva minute de la asasinat, capitala sarba a fost plasata in stare de asediu, ca urmare a interventiei fortelor de ordine inarmate pana-n dinti, care au inconjurat cladirea guvernului si au demarat primele cercetari. Totodata, a fost decretata stare de urgenta la nivel national.
-Campion al procesului de reforma demarat dupa indepartarea de la putere a lui Slobodan Milosevici, in 2000, si foarte apreciat in Occident, Djindjici avea multi dusmani in Serbia: socialistii lui Milosevici, fortele nationaliste, inclusiv moderatul Voislav Kostunita – fost presedinte iugoslav. Dar cel mai mare pericol pentru Djindjici l-a reprezentat lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate, infloritoare in Serbia. De altfel, Djindjici supravietuise pe 21 februarie unei alte tentative de asasinat. Atunci, el a caracterizat atacul drept un efort inutil care nu va impiedica reformele democratice.
-Clasa politica de la Bucuresti a transmis condoleante guvernului si familiei Djindjici pentru pierderea suferita.
Impuscat de doua ori in piept, de la distanta, cu o arma de calibru mare – asa a murit ieri premierul sarb, Zoran Djindjici. Atacul s-a petrecut in centrul Belgradului, in plina zi, in momentul in care Djindjici se pregatea sa intre in cladirea guvernului. Desi supus imediat unei operatii de urgenta, premierul nu a putut supravietui ranilor extrem de grave, au anuntat surse din cadrul executivului.
La cateva minute de la asasinat, centrul capitalei sarbe a fost paralizat ca urmare a interventiei fortelor de ordine care, inarmate pana-n dinti, au inconjurat cladirea guvernamentala si au demarat primele cercetari. Unele surse au declarat ca doua persoane ar fi fost arestate la locul atacului, dar informatia nu a putut fi confirmata de autoritati.
Declararea starii de urgenta la nivel national si impunerea a trei zile de doliu au fost primele masuri decise de guvernul sarb reunit in sedinta extraordinara.
Dusmanii
Campion al procesului de reforma demarat in Serbia ulterior indepartarii de la putere a fostului presedinte iugoslav Slobodan Milosevici, in toamna lui 2000, si foarte apreciat in Occident, Zoran Djindjici a fost considerat totodata artizanul schimbarii politice la varf de la Belgrad, din acea perioada. Folosindu-se de contactele personale, el a convins o serie de ofiteri de armata sa isi retraga sprijinul pentru regimul politic si asa slabit al lui Milosevici.
Ulterior, Djindjici a jucat un rol extrem de important in arestarea si trimiterea lui Milosevici la Tribunalul Penal International de la Haga, in iunie 2001, moment din care Serbia s-a putut bucura de ajutor financiar international. Fostul lider iugoslav a intrat acum in al doilea an al procesului pentru genocid, crime de razboi si crime impotriva umanitatii.
Implicarea directa in prabusirea politica a lui Milosevici i-a creat lui Djindjici o multime de dusmani printre socialistii acestuia din urma, dar si in randul altor forte nationaliste chiar dinainte de preluarea mandatului de prim-ministru, in februarie 2001.
Un alt pericol l-a reprezentat lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate, infloritoare in Serbia. De altfel, Djindjici supravietuise pe 21 februarie unei alte tentative de asasinat, cand un camion a intrat in convoiul oficial de masini al premierului. Atunci, el a caracterizat incidentul drept un efort inutil care nu va putea impiedica reformele democratice.
Nu in ultimul rand, liberalul Djindjici a avut o serie de neintelegeri cu fostul presedinte iugoslav Voislav Kostunita, al carui mandat s-a incheiat recent ca urmare a transformarii Iugoslaviei in uniunea Serbia-Muntenegru. Nationalist moderat si extrem de popular, acesta are o viziune diferita asupra mersului reformei, de unde si diferendul de opinii. Inclestarile au mers destul de departe, Kostunita acuzandu-l anul trecut pe Djindjici de boicotarea repetata a alegerilor pentru presedintia Serbiei. Desi castigate de Kostunita, acestea au fost anulate ca urmare a prezentei reduse la urne. Lipsita de sef al statului, Serbia este condusa acum temporar de presedintele parlamentului.
Un politician innascut
Sef al primului guvern necomunist al Serbiei, Djindjici a avut probleme cu regimul comunist inca din adolescenta, cand a fost exmatriculat din liceu pentru ca a incercat sa adune semnaturi impotriva unei legi care il proclama pe maresalul Tito presedinte pe viata al Iugoslaviei. Fiu al unui ofiter din armata iugoslava, nascut la 1 august 1952, in Bosnia, Djindjici a facut in continuare pe disidentul si a incercat chiar sa puna bazele unei miscari necomuniste, impreuna cu studenti din Croatia si Slovenia. Ulterior, el a plecat in Germania unde a petrecut cativa ani, timp in care si-a luat si doctoratul in filosofie si s-a apucat de afaceri cu confectii.
La sfarsitul anilor *80, Djindjici se intorcea in Iugoslavia, unde a pus bazele Partidului Democratic. Desi intodeauna pe alta lungime de unda decat Milosevici, tanarul politician a avut si iesiri nationaliste, in timpul razboaielor din Croatia si Bosnia. Renumit deja pentru inteligenta sa iesita din comun si calitatile organizatorice, Djindjici a fost unul dintre liderii demonstratiilor in masa, din iarna lui 1996 -1997, impotriva regimului Milosevici. Tot atunci, a preluat mandatul de primar al Belgradului, dar antipatia fata de celalalt lider al opozitiei, Vuk Draskovici, si lupta continua cu aceasta l-a impiedicat sa ajunga mai sus in ierarhia puterii. Loviturile politice sub centura nu au fost o necunoscuta pentru Djindjici. Denuntat ca mercenar NATO, pentru ca s-a refugiat in Muntenegru in timpul razboiului impotriva Serbiei, Djindjici a pierdut din capitalul politic acumulat pe parcursul ultimilor ani. Cu toate acestea si desi nu a reusit niciodata sa atinga un prag foarte ridicat de popularitate, Djindjici a incheiat prin a ajunge premier.
Era casatorit si avea doi copii. La aflarea vestii decesului, sotia sa a fost extrem de socata, potrivit martorilor oculari.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















