Home Social Ministrul Muncii susține că a reușit să tripleze absorbția fondurilor europene

Ministrul Muncii susține că a reușit să tripleze absorbția fondurilor europene

DISTRIBUIŢI

Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a declarat, ieri, că este mulțumit că în cele cåteva luni de cånd este ministru a reușit să tripleze absorbția fondurilor europene alocate pentru resursele umane. „Mulțumirea pe care o am este că am reușit în cele câteva luni de când sunt ministru să triplăm absorbția de fonduri europene și să îi apropiem de instituție pe cei care aveau proiecte“, a spus Șeitan. Ministrul a precizat că se urmărește, de asemenea, și îmbunătățirea eficienței proiectelor, dar și eliminarea suprapunerilor, întrucât foarte mulți dintre aplicanți doresc să ia fonduri pentru proiecte care nu au impact pe piața muncii. El a adăugat că au fost dezvoltate structuri teritoriale care vor face o analiză mai vigilentă a proiectelor în vederea eliminării suprapunerilor. Ministrul Muncii declara, la începutul lunii iulie, că rata de absorbție a fondurilor europene a crescut în utimele luni, ajungând la circa zece la sută și s-ar putea dubla până la sfârșitul anului.
Șeitan preciza că România are de cheltuit din fonduri europene, până în 2013, circa 3,8 miliarde de euro, din care n-a absorbit mai mult de zece la sută.
Ministrul adăuga că procedurile europene implică perioade destul de lungi de timp, iar în domeniul resurselor umane a durat și mai mult, pentru că au existat diferite probleme.

Șeitan vrea să angajeze mai multe femei

Ministrul Muncii susține că România are un grad de ocupare scăzut în rândul femeilor, fiind printre ultimele state din UE, astfel că trebuie găsit un sistem pentru creșterea acestuia. Potrivit ministrului Muncii, doar patru-cinci țări din UE ar înregistra un nivel mai scăzut de ocupare în rândul femeilor decât România. Șeitan a mai spus că România are probleme și cu ocuparea persoanelor vârstnice, care de ani de zile nu mai lucrează, spre deosebire de alte țări în care perioada activă a acestora este prelungită mai mult.
El a făcut referire și la angajarea tinerilor, precizând că, în acest sens, curricula școlară ar trebui armonizată cu cerințele de pe piața muncii.
„Se poate pune problema să găsim un instrument. Nu m-aș referi doar la școală, ci și la pregătirea continuă“, a mai declarat ministrul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.