Home Sport Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

VICTORIE. UTA Arad a participat la un -triunghiular- în localitatea austriacă Pissendorf, alături de formaţia locală şi de Slovan Liberec. Ambele jocuri au fost caştigate de jucătorii antrenaţi de Marius Lăcătuş. În partida cu Slovan Liberec, UTA a caştigat cu scorul de 1-0 prin golul lui Mircea Ilie, iar cel de-al doilea meci amical, cu formaţia de liga a treia austriacă, s-a încheiat cu 5-0 pentru arădeni.

CONSTANŢA. Echipa de polo a Romaniei participă la al doilea turneu din cadrul Ligii Mondiale, programat între 18 şi 22 iulie în Spania, la Portugalete. Turneul final al Ligii Mondiale are loc în luna august la Berlin, unde se califică echipele clasate pe primele două locuri în cele două turnee.

AMICAL. Echipa Steaua Bucureşti a remizat, scor 1-1, în meciul amical disputat în compania formaţiei elene AEK Atena, în cadrul stagiului de pregătire din Olanda. AEK Atena a deschis scorul în minutul 11 prin Rivaldo, în timp ce pentru Steaua a marcat Guriţă, în minutul 90+2.

DOLEANŢA.Venezuela, ţara care a găzduit ediţia din acest an a Copei America, va solicita FIFA o derogare pentru a se putea înscrie în cursa organizării Cupei Mondiale din 2014, având în vedere că termenul limită a expirat în 16 aprilie, a anunţat ministrul venezuelean al sporturilor, Eduardo Alvarez.

ABSENŢA. Atacantul italian al echipei Bayern Munchen, Luca Toni, va fi nevoit să ia o pauză de zece zile, ca urmare a unei probleme musculare la genunchiul drept, a anunţat clubul bavarez. Sosit de la Fiorentina în luna mai pentru 11 milioane de euro, Toni, în vârstă de 30 de ani, a fost înlocuit duminică, la un meci amical, deoarece s-a plâns de dureri la genunchiul drept.

MUTARE. Mijlocaşul ofensiv francez Ludovic Giuly, jucătorul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a sosit în Italia pentru a negocia transferul la formaţia AS Roma, informează presa din Peninsulă.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.