Nimeni nu s-a gandit sa-i dea un nume, desi aceasta planeta extrasolara, ce se invarte in jurul stelei HD209458 si este situata la 153 de ani lumina de Pamant, constituie un cadou pentru astronomi. De aceea, ar merita sa fie botezata. Dintre sutele de astre de acest tip descoperite pana in prezent, doar aceasta planeta a fost vazuta, si nu detectata in mod indirect.
Asa s-a intamplat ca aceasta exoplaneta, satelitul ei si Terra sa se gaseasca in acelasi plan geometric. Prin urmare, la fiecare deplasare pe propria-i orbita – ce dureaza 3,5 zile – acest gigant gazos identic Jupiterului nostru tranziteaza prin fata satelitului sau, mascand o parte (1,5%) din lumina degajata. Datorita acestei particularitati, planeta fara nume a devenit tinta preferata a cercetatorilor, fericiti sa poata depista elementele componente ale atmosferei astrului, prin studierea spectrului luminii care-l traverseaza. Astfel, in 2001, unul dintre descoperitorii planetei, candianul David Charbonneau, a reusit sa identifice prezenta sodiului. Incurajata, o echipa franceza de la Institutul de astrofizica din Paris, a propus comitetului care gireaza activitatea telescopului spatial Hubble o noua experienta: cautarea unui alt element – hidrogenul. Desi plina de riscuri, propunerea a fost acceptata: amprenta hidrogenului trebuie cautata in ultraviolete, o zona a spectrului de unde se primesc putini fotoni.
S-a trecut la treaba. De trei ori in lunile septembrie si octombrie 2001, Hubble si-a indreptat spectroscopul STIS spre HD209458. Apoi, inginerul Jean-Michel Dersert a studiat cu mare grija datele transmise, pentru a depista fotonii necesari. Evoluand la cateva sute de kilometri deasupra noastra, telescopul spatial intalneste sumedenie de alti atomi de hidrogen, al caror semnal nu trebuie confundat cu cel al fotonilor emisi de o exoplaneta. Rezultatul a fost un adevarat soc: -Am avut enorma surpriza de a constata ca atmosfera de hidrogen a acestei planete se intinde pana la mai mult de 200.000 de kilometri, in timp ce atmosfera Jupiterului, care are aceeasi greutate si acelasi diametru, nu depaseste 2.000 de kilometri-, a relatat Alfred Vidal-Madjar.
Dar acesta a fost doar un prim-pas spre elucidarea numeroaselor semne de intrebare legate de aceste exoplanete. Supranumite si -Jupiteri fierbinti-, aceste astre nu s-au putut forma acolo unde se gasesc ele astazi. Prin urmare, trebuie imaginate modele ce implica o nastere departe de soarele central, apoi o migratie progresiva spre el. Dar chiar si aceste scenarii prezinta incoveniente, avand in vedere ca una dintre caracteristicile cele mai surprinzatoare ale lumilor nou-descoperite rezida in excentricitatea orbitelor lor, deseori extrem de eliptice. Or, in marea lor majoritate, planetele sistemului nostru solar se invart pe orbite aproape rotunde. Deci, pentru a explica aceste noi configuratii orbitale, se impune includerea in respectivele modele a unor interactiuni complexe intre planetele care abia s-au nascut.
O alta bataie de cap: cum este posibil ca exoplanetele, in miscarea lor foarte rapida, se opresc? Au fost avansate mai multe ipoteze: prezenta unei cavitati centrale in discul fotoplanetar, ce stopeaza migratia, interactiunile gravitationale cu steaua-mama; sau fotoevaporarea planetei care tocmai a -aparut pe lume-. In opinia unor astronomi, unele planete au ratat inscrierea pe orbina, precipitandu-se spre Soare, ceea ce ar explica, in parte, de ce stelele in jurul carora graviteaza exoplanetele prezinta o concentrare sporita de metal. Cu alte cuvinte, a fost depinstat un caz de canibalism stelar. Dar este el izolat? In plus, de ce exoplanetele depasesc greutatea Jupiterului?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
