Ca urmare a razboiului din Irak, autoritatile romane au intrat intr-o febra -atipica- a -masurilor speciale-. Subunitatile de politie, cele de interventie rapida ale jandarmeriei si cele pirotehnice au fost puse in stare de alerta pentru a preveni orice actiuni care ar putea afecta ordinea publica si siguranta nationala. Potrivit Ministerului de Interne, politistii au intensificat masurile pentru identificarea si prevenirea riscurilor ce ar putea sa apara privind protectia misiunilor diplomatice, cu precadere ale tarilor membre NATO si ale Uniunii Europene, a personalului si resedintelor acestora, precum si a cetatenilor acestor tari aflati in Romania. Insa, potrivit Serviciului Roman de Informatii, este putin probabil ca Romania sa devina o tinta a terorismului. Cu toate astea, SRI este pregatit sa ia orice masuri pentru a preveni actiunile ce pot afecta securitatea cetatenilor romani si straini.
Aeroporturile, -suprapopulate- cu forte de ordine
Ministrul lucrarilor publice, transporturilor si locuintei, Miron Mitrea, a dispus luarea de masuri de ordine publica si protectie a aeroporturilor. Pe toate aeroporturile din tara s-a intarit paza, s-au suplimentat patrulele mobile si s-a sporit controalele asupra bagajelor calatorilor.
Frontiera de vest este -scanata- nonstop
Toate drumurile de acces spre frontiera de vest sunt atent supravegheate de detasamentele de interventie ale politiei, in scopul controlului migratiei ilegale, asteptate in urma conflictului din Irak, dar si pentru a preveni patrunderea pe teritoriul Romaniei a persoanelor implicate in actiuni teroriste. Conform purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Arad, Rober Iudt, persoanelor aflate in tranzit la punctele de frontiera li se vor verifica atent documentele de indentitate, precum si a mijloacelor de transport. De asemenea, politistii aradeni de frontiera solicita populatiei din localitatile de granita sa se implice in actiunile de intarire a pazei prin anuntarea de urgenta a autoritatilor in cazul in care observa persoane suspecte.
Rachete de semnalizare la Constanta
Politistii au intensificat controalele in locurile si mediile frecventate de straini pentru depistarea celor care stau ilegal in Romania, a celor declarati indezirabili, precum si a celor urmariti general sau international. Totodata, s-au luat masuri pentru preluarea prompta a apelurilor cetatenilor privind situatii aflate in competenta MI, pentru dirijarea rapida a fortelor de ordine publica.
La Constanta, Politia Militara a montat cinci rachete de semnalizare in fata Hotelului Perla, din statiunea Mamaia. Ele au ca scop facilitarea interventiilor politiei in cazul producerii unui incident, deoarece semnalizeaza cu precizie locul in care acesta s-a produs.
Ambasada SUA suspenda vizele
Tot ca o consecinta a ostilitatilor din Irak, Ambasada Statelor Unite ale Americii a anuntat, ieri, printr-un comunicat, ca va suspenda eliberarea vizelor. Ambasada ramane deschisa pentru alte probleme, iar lucratorii consulari vor continua sa lucreze in folosul cetatenilor americani. Ambasada SUA a precizat ca acestea sunt doar masuri de precautie si ca situatia se va examina zilnic, pentru a se putea stabili cand se vor relua serviciile publice suspendate. Totodata, ambasadorul SUA la Bucuresti, Michael Guest, i-a sfatuit pe cetatenii americani aflati in Romania, precum si pe angajatii companiilor americane cu activitate pe piata romaneasca sa fie atenti in aceste zile, pentru a preveni eventuale atacuri teroriste pe teritoriul romanesc. Sfatul ambasadorului vine ca o consecinta a imprevizibilitatii, caracteristica lui Saddam Hussein.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















