Pașapoartele sovietice vor dispărea diin Republica Moldova și vor fi înlocuite cu buletine de identitate emise de autoritățile de la Chișinău, conform unui plan aprobat ieri de guvernul de peste Prut. Totuși, proiectul nu vorbește și desper eventualele sancțiuni pentru persoanele care vor refuza să renunțe la pașapoartele sovietice, însă după 1 septembrie 2014 aceștia nu vor mai putea vota. Totuși, Filip nu a exclus posibilitatea ca celor care nu vor renunța la actele de identitate sovietice să le mai fie acordată o perioadă în care acestea vor fi valabile. Statul va suporta cheltuielile pentru emiterea de pașapoarte pentru cele aproximativ 220.000 de persoane care mai dețin acte de identitate sovietice (aproximativ 7% din numărul persoanelor care au atins vârsta de 18 ani n.red), iar costul va fi de aproximativ 27 de milioane de lei (peste 2 milioane de dolari), a declarat ministrul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, Pavel Filip. La începutul acestui an, parlamentul de la Chișinău a interzis votarea în baza pașaportului sovietic, însă ulterior interdicția a fost anulată. O bună parte a celor care dețin astfel de pașapoarte sovietice reprezintă un bazin electoral important pentru Partidul Comunist, condus de Vladimir Voronin.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















