Orice noua aparitie, orice nou volet din -Caiete critice- se incheaga intr-o noua bucurie. Revista sobra, scrisa, in general, bine, luminand toate cotloanele culturale, axata deseori pe un dosar sau pe un eveniment, -Caiete critice- s-a impus ca un adevarat etalon al vietii noastre intelectuale. Intr-o tara lipsita de reviste literare si unde subcultura mediatica s-a latit ingrozitor, -Caiete critice- constituie, in replica, un factor de echilibru.
Avem in fata numerele 8-10 per 2002, caiet consacrat lui Marin Preda, care ar fi implinit, iata, 80 de ani – prozatorul s-a nascut in 1922 si s-a savarsit in 1980. Calupul propriu-zis – aproape 80 de pagini din cele 200 ale revistei – contine ca bilet de insotire o excelenta prezentare a profesorului Eugen Simion, sapte comentarii critice, douasprezece interventii la o scurta ancheta, precum si piesa de rezistenta a intregii secvente, un nou fragment (mai precis, partea a treia) din jurnalul intim al lui Marin Preda. Ca la orice ancheta, raspunsurile sunt frumoase si corecte, comentariile critice – fara sa aduca ceva fundamental nou, o noua interpretare, de pilda – sunt fluide (de n-ar fi atat de discret, prolix si chiar usor diletant, Dinu Patulea ar fi ridicat stacheta receptarii!), in timp ce prezentarea jurnalului si fragmentul in sine sunt cele mai bune lucruri din revista. Se vede treaba ca profesorul Eugen Simion se afla tocmai in perioada organizarii si redactarii materialului pentru -Fictiunea jurnalului intim-, ampla trilogie dedicata genului confesiv, unica in literatura romana si nu numai, trilogie urmata de o addenda, -Genurile biograficului-, lucrare de anticar pe care cineva a asemuit-o lui G. Calinescu. -Impresii asupra literaturii spaniole- si eu o aseman lui Maurice Rheims, -Infernul curiozitatii-. Astfel, consideratiile despre misteriosul jurnal sunt de un mare profesionalism, punand bine textul si in epoca (anul 1959) si in -context- universal, randurile respective – vreo zece, douasprezece pagini de revista – fiind, cum spunea Kafka, -o intreprindere de salvare-.
Ca si in proza sa, Marin Preda iscodeste realitatea, incearca sa-si explice nelinistile si nehotararile, bombane, e crud (cu Croh, de exemplu!), se foieste, cauta explicatii (vezi despartirea de Cornu, o poetesa tanara de pe la scoala de literatura), noteaza amanunte nesemnificative (plati, telefoane, printre care si unul dat unui tov. Calcan, numarul de unitati de insulina administrata etc.), vorbeste despre preaplinul laborator de creatie din care ne arata cateva esantioane si ni le explica (Morometii – cartea copilariei – foarte interesanta decriptare!). Bref, foarte bun acest jurnal, dar, in opinia mea, putin teapan, putin prea trecut -pe curat-. Autorului ii este frica de boala si-si umple timpul cu lecturi, telefoane, conversatii, fise, tragand cu ochiul catre patul vecin – intelegem ca se afla internat intr-o rezerva, impreuna cu viitoarea sotie, Eta.
Celelalte pagini ale revistei contin zece din cele treizeci de lectii de engleza ale lui Constantin Noica, interesante atat prin ineditul intreprinderii, cat si prin limbaj si organizarea materialului, un bun articol despre Antioh Cantemir ca biograf al parintelui sau, Dimitrie Cantemir, semnat de prof. Gh. Mihaila, partea intai a unui interviu luat de P. Raileanu lui Maurice Nadeau, o convorbire cu Iorgu Iordan consemnata de Ioan Lacusta, recenzii, mini-interviuri, note de lectura.
Surprind neplacut interviul cu Marcel Iures, un actor care, totusi, nu a confirmat deloc valoarea adaugata, a jucat si el cateva minute in niste filme straine si atat, trecand complet neobservat, precum si recenzia lui Nicolae Barna -Postmodernismul propriu-zis si oglindirea sufletului omenesc- fisa putin inflamata la un oarecare Dan Persa, sustinandu-se ca micul op al acestuia, -Vestitorul- ar fi singura carte pe care niste virtuali extraterestri ar lua-o cu ei de pe planeta Pamant!!! Sa spui asa ceva e foarte greu chiar si numai la Shakespeare! Aici se vede criticul prost, cand scrie adjective si cand mai face si gafa sa dea citate, din care se vede completa subtirime a textului.
Fara aceste mici derapaje, -Caiete critice- se constituie intr-un caiet de pastrat in biblioteca, elegant ilustrat cu reproduceri dupa tablourile lui Vasile Celmare. Nicolae Iliescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
