Alarmele false si telefoanele anonime au reaparut in peisajul botosanean, dar, din cate se pare, tinta predilecta a acestora a devenit Grupul de pompieri militari -Nicolae Iorga- din Botosani. Pompierii spun ca in medie la fiecare trei minute primesc un telefon anonim, unele dintre ele soldandu-se cu iesiri ale masinilor de interventie. -Cele mai multe telefoane vin din partea copiilor. Sunt zile si intervale orare cand telefoanele suna nonstop. Sambata, in decurs de numai patru ore, au fost in total peste 50 de apeluri-, a spus dispecerul de serviciu din cadrul Detasamentului de interventie Botosani.
Din cauza acestor telefoane anonime, pompierii spun ca se cheltuiesc sume importante, atat cu deplasarea masinilor, cat si cu anuntarea fortelor de interventie.
Reprezentantii Grupului de Pompieri Botosani intentioneaza sa solicite interventia institutiilor abilitate sa-i identifice pe autorii apelurilor anonime. Prin intermediul societatii de telefonie fixa, care au pus la dispozitia politiei inclusiv numerele de telefon si amplasamentul posturile publice, pompierii spera ca macar o parte dintre farsori sa fie sanctionati.
Tot din cauza acestor telefoane anonime, pompierii a trebuit sa-si schimbe si sistemul de lucru, orice anunt privind existenta unui incendiu sau accident rutier este urmat de un telefon de confirmare la numarul de la care s-a sunat. In cazul in care vor fi depistati, autorii telefoanelor anonime risca sa fie pusi sub acuzatia de alarmare fara motiv si sa se aleaga cu dosare penale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















