Home Social Sudul tarii arde la cod rosu

Sudul tarii arde la cod rosu

DISTRIBUIŢI

– Astăzi, meteorologii au anunţat cod roşu în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti – În judeţele Mehedinţi, Gorj, Valcea, Călăraşi, Ialomiţa, Argeş, Damboviţa, Prahova, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Vaslui şi în vestul judeţelor Constanţa şi Tulcea este cod portocaliu, iar în restul ţării, galben – Astăzi, cei care lucrează în spaţiu deschis au program între orele 7.30-11.00 şi 18.00-20.00 – Din cauza temperaturilor ridicate, va fi menţinută restricţia pentru vehiculele de peste 7,5 tone, mai mult chiar, aceasta va fi impusă şi pentru drumurile judeţene – Ministrul Nicolăescu a declarat că există posibilitatea ca de miercuri să se ridice atat codul roşu, cat şi cel portocaliu, emise pentru zona din sud – În perioada caniculară, 18 oameni au murit, dintre care şase sâmbătă şi trei duminică – Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, recomandă Universităţilor care au programate astăzi examene să evite susţinerea testărilor între orele 11.00-18.00.

Cinci judeţe şi Capitala au fost avertizate cu cod roşu. În aceste zone, temperaturile au depăşit 41 de grade timp de două zile consecutiv. Pană acum, 18 persoane au decedat din cauza temperaturilor ridicate.

Astăzi este culmea caniculei. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că va fi instituit, timp de o zi, codul roşu pentru judeţele Giurgiu şi Ilfov, pentru municipiul Bucureşti şi pentru sudul judeţelor Teleorman, Olt şi Dolj. În Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului va fi în jur de 35-38 de grade. În aceste zone, izolat, vor fi intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie, descărcări electrice, ploi torenţiale şi grindină, după cum informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

În conferinţa de presă, ministrul Sănătăţii a precizat că, probabil, miercuri va fi ridicat codul roşu cât şi cel portocaliu emise pentru zona din sud.

Nicolăescu a precizat că este posibil ca şi pentru zonele de centru şi de vest să fie ridicat codul galben începând cu ziua de miercuri.

Din cauza temperaturilor ridicate, va fi menţinută restricţia pentru vehiculele de peste 7,5 tone, mai mult chiar, aceasta va fi impusă şi pentru drumurile judeţene. Interdicţia nu se aplică vehiculelor care transportă apă minerală şi hrană în zonele calamitate.

Este a doua săptămană de caniculă şi 18 persoane au murit din cauza temperaturilor extreme. Şase dintre victime au decedat în cursul zilei de sambătă, iar trei duminică. Serviciile de ambulanţă din întreaga ţară au înregistrat mii de apeluri în perioada caniculară.

În ceea ce priveşte rezervele de apă pentru Capitală, nu avem de ce să ne facem griji. Apa Nova a anunţat că nu-şi pune problema raţionalizării consumului de apă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.