– Maria Vlas a recunoscut, ieri, faptele de care este acuzata si a sustinut ca vrea sa coopereze pentru elucidarea misterului legat de disparitia banilor FNI. In lipsa banilor, a acceptat un aparator din oficiu
– Guvernantii nu se asteapta la dezvaluiri senzationale in acest week-end, estimand ca primele informatii de senzatie oferite de Vlas vor ajunge la presa abia saptamana viitoare. Informatiile furnizate de Vlas vor lovi politicieni de la putere si din opozitie
– Nicolae Vacaroiu, fost bancher in slujba lui SOV la BID (banca creata cu bani de la FNI), se declara -bucuros- de intoarcerea Mariei Vlas
– Fostii colaboratori ai presedintei SOV Invest, Camenco Petrovici (ex-presedinte CEC), si Mihai Boboc (ex-presedinte CNVM), se abtin de la declaratii
– Dezvaluirile -mamei- FNI il pot -infunda- pe Sorin Ovidiu Vintu, al carui nume n-a aparut pe lista persoanelor vinovate de escrocheria FNI, desi a fost unul dintre beneficiarii principali ai banilor furati din buzunarele a peste 300.000 de romani
– Deoarece a declarat ca FNI a fost o afacere cu ramificatii internationale, in care adevaratii -escroci de geniu- au ramas in spate, iar cei scosi in fata nu sunt decat niste pioni, directorul SRI, Radu Timofte, trebuie sa explice daca revenirea Mariei Vlas in Romania va contribui la refacerea traseelor banilor disparuti
Desi au trecut aproape trei ani de la caderea FNI, nici pana in ziua de azi nimeni nu a fost in stare sa descalceasca itele acestei megaescrocherii. Marii profitori ai FNI n-au fost deranjati de autoritati, iar numele lui Sorin Ovidiu Vantu – parintele fondului – n-a aparut pe lista persoanelor vinovate, desi a fost unul dintre beneficiarii principali ai banilor furati din buzunarele a peste 300.000 de romani.
Anul trecut, intr-un raport intocmit de BNR si insusit oficial de SRI, se acredita ipoteza ca Sorin Ovidiu Vintu este principalul artizan si beneficiar al fraudelor inregistrate atat la FNI si Gelsor, cat si ulterior la BID si BRS. Cu toate acestea, nimeni nu a stabilit exact daca SOV a avut in toate aceste escrocherii rolul de instigator, autor sau complice, desi sunt dovezi clare care atesta ca exista o legatura directa intre aceste fraude si ca parintele FNI a fost tot timpul in spatele Gelsor (companie pe care, desi formal a vandut-o, a continuat sa o controleze direct sau prin interpusi). Astfel, desi beneficiar al sumei de 472 miliarde lei (fara a pune la socoteala sutele de miliarde scurse prin conturile firmelor care compuneau Gelsor), in conditiile in care nu investise nici un leu in FNI, SOV este si acum bine-mersi. La fel ca si locotenentul sau, Nicolae Popa (ex-director general al Gelsor, dat in urmarire generala), care a incasat de la FNI peste 285,7 miliarde lei.
O data cu revenirea Mariei Vlas, anchetatorii vor putea elucida -enigmele- nedeslusite pana acum: unde s-au scurs banii de la FNI si care este provenienta banilor cu care SOV a cladit BID (in lipsa -mamei- FNI din tara, controversatul om de afaceri a prezentat autoritatilor un document chipurile emis de SOV Invest si semnat de presedinta SOV Invest, care ar atesta ca sumele cu care a cladit banca ar proveni din detinerea la FNI a 125.052 unitati de fond valorand 61 miliarde de lei). Mai mult, anchetarea Mariei Vlas ar putea aduce elemente-cheie vizand persoane importante care au gandit Caritasul-FNI si apoi au obtinut profituri uriase.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















