Unitatea limbii romane

In 1867, A.T. Laurian, rememorand cele intamplate de la infiintarea Societatii Academice, afirma: -Societatea noastra a fost convocata cu scopul principal de a se ocupa cu limba si literatura romana… pentru ca limba si literatura noastra nu este productul unui moment, ci este productul unui timp foarte indelunga… Al doilea, limba romana, precum si productul si literatura, s-a dezvoltat pe un teritoriu – teritoriu care este azi locuit de elementul roman. Trebuinta de a cunoaste acest teritoriu, dimpreuna cu toate productele lui, este invederata pentru romanul care doreste a-si da seama despre dezvoltarea lingvistica a natiei sale-. Un an mai tarziu, primul premiu al Academiei Romane era acordat lui Timotei Cipariu pentru -Gramatica limbii romane. Partea analitica-. Se afirma astfel o traditie care s-a imbogatit de-a lungul trecerii anilor, chiar daca preocuparile academice au urmat ritmul dezvoltarii stiintei si azi cea mai mare parte a sectiilor Academiei Romane au profil stiintific si tehnologic.

Problematica cercetarii limbii romane s-a imbogatit si diversificat intr-o continua relationare cu cerintele fiecarui timp. In ziua de 27 martie, la implinirea a 85 de ani de la unirea Basarabiei si Bucovinei cu tara, in aula Academiei Romane s-a desfasurat o ampla sesiune stiintifica pe tema -Unitatea limbii romane – cu privire speciala la Basarabia si Bucovina-. Atunci, in 1918, membrii Academiei Romane trimiteau o telegrama Consiliului de Ministri in care se scria ca vestea unirii Basarabiei cu Romania -a avut un rasunet puternic in toata tara si nu mai putin in sanul Academiei Romane. Aceasta institutie, fiind pastratoarea dezvoltarii si unitatii culturii nationale a neamului romanesc, a destinat, chiar de la infiintarea ei, in anul 1866, trei locuri pentru fratii basarabeni si au fost numiti Alexandru Hajdeu, Constantin Stamati si Ioan Strejescu. Stapanirea asupritoare insa nu ingadui niciodata participarea la lucrarile ei. Acum, cand dupa 106 ani de despartire, Basarabia, prin ajutorul lui Dumnezeu si vointa fiilor ei, se intoarce la patria-mama, Academia, adanc miscata va roaga sa transmiteti fratilor nostri mult doriti salutarile si increderea ca, prin virtutile lor si puterea lor de viata, vor contribui la inaintarea si intarirea patriei si neamului nostru-.

Marea Unire de la 1 decembrie 1918 a fost urmata de o mare perioada de creatie si, cum a afirmat acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, in alocutiunea de deschidere, -faptul a fost posibil pentru ca a existat unitatea limbii romane, ca nu au existat dificultati de limba, n-a trebuit sa se schimbe sistemul lingvistic-. Sunt inca actuale cuvintele rostite in anul 1994, la sesiunea consacrata comunicatului autoritatilor de la Chisinau privind limba moldoveneasca: -O aberatie si o rusine, o pata de sange moral pe care, pentru a folosi o propozitie cunoscuta, n-o vor spala toate apele reunite ale oceanelor. Din fericire si spre demnitatea acestui neam lovit mereu de istorie, trebuie sa spunem ca academicienii moldoveni, in frunte cu membrii prezidiului, au dat dovada de curaj si onestitate stiintifica respingand, public, ideea aberanta a limbii moldovenesti-. Din pacate, protestul de atunci nu -a impiedicat procesul inceput de oamenii politici si suntem astazi din nou ingrijorati constatand ca se pune aceeasi problema, mai mult, ca aceasta aberatie continua sa fie sustinuta. Au aparut carti, au aparut articole despre asa-zisa limba moldoveneasca. Am citit chiar un articol, care mi s-a parut culmea aberatiei, in care se spunea ca limba moldoveneasca este amenintata, este stricata de asa-zisa limba romana care se vorbeste la Bucuresti-. Desigur, articolul era scris in limba romana. Discutia despre unitatea limbii romane se desfasoara in conditiile procesului de globalizare, cand -Europa incearca sa-si gaseasca o formula unitara, sa creeze o alta Europa, Europa comunitatilor nationale, deci a identitatilor culturale, si fiecare natiune isi pune problema identitatii ei, a limbii si a culturii ei. Problema identitatii are, ca esenta, tema limbii respective. Ramane ca pe mai departe oamenii de stiinta, membrii Academiei Romane si cercetatorii din Romania si Republica Moldova sa imagineze si sa realizeze proiecte comune, sa publice lucrari din domeniul istoriei si istoriei limbii si -sa incercam sa facem impreuna mai inteligent si mai eficace ceea ce numim integrarea noastra culturala-.

In comunicarea sa, acad. Marius Sala, moderatorul sesiunii, amintind cuvintele lui Eugeniu Coseriu -limba romana ca limba istorica-, a evocat unitatea limbii romane din perspectiva dialectului daco-roman, identificat in limba romana atat -la nivelul limbii populare ca unitate a graiurilor, cat si la nivelul limbii literare ca unitate de cultura-. Aceasta unitate a fost atat una teritoriala, cat si sociala si abia in epoca premoderna si moderna a fost in parte afectata, mai cu seama in lexic, de diferente culturale prin adaptarea, indeosebi de clasele avute, a unor mode lingvistice straine (grecizant si apoi frantuzit). Cel mai ades citati factori care au contribuit la aceasta unitate sunt: transhumanta pastorilor ardeleni si organizarea feudala mai tarzie si mai laxa. Mai important e ca aceasta organizare a permis si circulatia manuscriselor si tipariturilor si -astfel s-a ajuns si la unitatea limbii literare ca unitate de cultura-. Procesul a continuat si in secolul al XIX-lea, pentru ca in perioada interbelica sa fie mai pregnant, datorita Marii Uniri. Insa, atat Unirea din 1859, cat si aceea din 1918 au fost -pregatite de fapte lingvistice si culturale. A aparut, de timpuriu, constiinta unitatii lingvistice si etnice care a avut un rol important in realizarea unitatii nationale-. La incercarile artificiale de diferentiere a limbii, Eugen Coseriu a raspuns: -A promova sub orice forma o limba moldoveneasca, deosebita de limba romana, este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica. Din punct de vedere istoric si practic este o absurditate, o utopie, si din punct de vedere politic e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural-.

Venit de la Chisinau, acad. Silviu Berejan a vorbit despre -Unitatea limbii romane – functionarea ei in Republica Moldova-. urmarind principiul ca doar limba functionala poate fi considerata limba comuna, cum afirma Eugeniu Coseriu. Specialistii sunt de acord ca -limba de cultura a Republicii Moldova a fost si este romana, aceeasi pentru intreg spatiul romanesc, indiferent daca graiurile populare locale au trasaturi distinctive de natura dialectala si de denumirile date in trecutul istoric sau mai apropiat, sovietic-. In pofida influentelor ruse, nedorite si neacceptate, -limba romana a ramas etalonul nenumit al limbii exemplare din toate sferele de cultura-. Dupa o incursiune generoasa in literatura de specialitate din tara si strainatate, prof. dr. Ioana Vintila Radulescu a convins ca si -chestiunea asa-zisei limbi moldovenesti s-a dovedit a fi in plan lingvistic o falsa problema, creata si dirijata, ca in atatea cazuri similare, din ratiuni strict politice-. Intr-o continuitate ideatica, prof. dr. Valeria Gutu Romalo a urmarit evolutiile lingvistice ale limbii romane in Republica Moldova.

Urmarind relatiile dintre limba oficiala din Republica Moldova si unitatea culturii romanesti, prof. univ. Gh. Chivu a subliniat necesitatea -gasirii unor solutii si a unor forme unice si pentru limbajele de specialitate, nu doar pentru limba romana comuna, respectiv pentru literatura standard. Pentru ca nu se va putea vorbi de o autentica unitate culturala in spatiul romanesc decat atunci cand, alaturi de literatura beletristica si presa, vor utiliza aceleasi forme ale romanei literare moderne administratia, justitia, toate disciplinele stiintifice si toate domeniile activitatii tehnice, indiferent pe care parte a Prutului sunt exercitate.-

Intre trecut, prezent si viitor, comunicarile prezentate au pus in lumina unitatea limbii romane ca esentiala pentru istoria si cultura romana: -Limba romana ca marturie-, de prof. dr. Stelian Dumistracel; -Unitatea si identitatea romanilor in doua oglinzi – Eminescu si Mateevici- de prof. dr. Dumitru Irimia (Iasi); -Prutul nu a fost si nu va fi un hotar dialectal sau supradialectal al limbii romane-, de dr. Ion Marii (Cluj); -Creatii literare necunoscute in limba romana din secolul al XIX-lea, de dr. Pavel Balmus; -Specificul si unitatea limbii romane in cercetarile lui Boris Cazacu-, de prof. dr. Gh. Mihaila, membru corespondent al Academiei Romane; -Numele Basarabiei-, de Doru Mihaescu; -Unitatea terminologiei culturii populare romanesti-, de dr. Maria Balmus si -Unitatea normei limbii romane in Basarabia (1812-1918), de dr. Zamfira Miail.

Ascultand atat de numeroasele argumente, unele cu rigoarea stiintei, altele cu farmecul documentelor, am putut realiza faptul ca daca politicul are caracterul imperativ al prezentului, cultura asigura dainuirea, careia limba ii confera valoarea identitatii.