Home În Lume ?ê?£eful Bundesbank atrage atenția asupra pericolelor ieșirii unei țări din zona euro

?ê?£eful Bundesbank atrage atenția asupra pericolelor ieșirii unei țări din zona euro

DISTRIBUIŢI

Zona euro nu este o ușă turnantă prin care statele membre pot ieși și intra cu ușurință, a avertizat președintele Băncii centrale a Germaniei și membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene, Jens Weidmann, într-un interviu acordat revistei germane Capital, preluat de AFP. 'Ceea ce mă deranjează este inconștiența acelora care invocă un astfel de scenariu', spune Weidmann. Potrivit acestuia ieșirea unei țări din zona euro ar avea consecințe grave atât pentru țara respectivă cât și pentru toate celelalte state. 'Uniunea monetară nu este un fel de club din care poți să ieși rapid pentru a te înscrie din nou. Oricine sugerează acest lucru subestimează interconectarea care există între diferitele economii din zona euro. De asemenea o ieșire din zona euro ar avea consecințe de amploare și asupra băncilor și economiei noastre', a spus Weidmann. Președintele Bundesbank a fost deranjat de discuțiile cu privire la o posibilă separare a țărilor din sudul Europei sau chiar la o ieșire a Germaniei din zona euro. 'Nimeni nu dorește marca germană. Noi luptăm pentru un euro stabil' a declarat Weidmann. De asemenea, Jens Weidmann a insistat că decizia BCE de a utiliza așa numite orientări cu privire la direcția viitoare a dobânzilor în zona euro nu este o minirevoluție ci are drept obiectiv de a clarifica politica monetară. 'Este vorba de un instrument prin care putem comunica mai bine direcția politicii noastre monetare în perioade de incertitudine dar nu marchează începutul unei noi ere. Aceasta nu va modifica acțiunile noastre de politică monetară' a insistat Weidmann.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.