Home Economic-Financiar Declarațiile pentru contribuții sociale vor fi depuse într-un singur loc

Declarațiile pentru contribuții sociale vor fi depuse într-un singur loc

DISTRIBUIŢI

Declarațiile privind contribuțiile pentru șomaj și pensii vor putea fi depuse fie la Casele de Pensii, fie la Agențiile de ocupare, angajatorii fiind scutiți astfel de a sta la două cozi, a anunțat, ieri, directorul Casei de Pensii București, Cristiana Dumitrache.Președinții Casei Naționale de Pensii și a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă au emis deja un ordin comun care stabilește că depunerea contribuțiilor dar și plata lor vor putea fi făcute într-un singur loc, respectiv la casele de pensii sau la agențiile de ocupare, evitându-se astfel aglomerația și obligația acestora de a sta la două cozi.Cristiana Dumitrache a amintit că pentru evitarea aglomerației angajatorii pot trimite și prin Poștă sau prin email declarațiile privind contribuțiile de asigurări sociale, iar plata poate fi făcută la caseriile celor două instituții prin virament sau prin mandat poștal.Tot pentru evitarea aglomerației Casei de Pensii București și a Agenției Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă au decis să prelungească programul de lucru în zilele de 24 septembrie până la ora 19.00, sâmbătă, 25 septembrie până la ora 13.00 și luni și marți 27 și 28 septembrie până la ora 18.00.Directorul Casei de Pensii București a precizat că în perioada 20 august – 17 septembrie s-au primit 7250 de declarații privind contribuțiile de asigurări sociale, iar directorul de la ANOFM București Adriana Iorga a precizat că la instituția pe careo conduce s-au depus în luna iulie aproximativ 18.000 de declarații pentru contribuția la șomaj, iar în august aproximativ 3.000-4.000.Casa de Pensii București a încasat aproximativ 80 la sută din totalul sumelor declarate, 1.5000.000 de lei, iar la șomaj s-a încasat aproximativ 60 la sută din total, însemnând circa 127.000 de lei.Reprezentanții celor două instituții au precizat că în luna septembrie obligația privind plata contribuțiilor revine tot angajatului întrucât Ordonanța 58/2010 a produs efecte până în 10 august, când a intrat în vigoare Ordonanța 82/2010. În aceste condiții angajații care au venituri de natură profesională și încasează salariul până în 10 septembrie vor fi obligați și în luna octombrie să depună declarațiile aferente perioadei 1-10 septembrie. Dacă ziua de salariu este după 10 septembrie obligația privind depunerea declarațiilor revine angajatorilor conform Ordonanței 82.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.