Producătorul de crom Yildirim Holding din Turcia este interesat să participe la privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea și de atragerea de investiții la Cupru Min Abrud, potrivit Ministerului Economiei. "Reprezentanții Yildirim Holding Inc. s-au arătat interesați să participe la procesul de atragere de investiții la Cupru Min și de a investi, în general, în industria minieră din România, în special pe componenta minereuri. Al doilea mare producător de crom din lume, grupul Yildirim Holding Inc. este interesat și de participarea la procesul de privatizare a combinatului Oltchim", se aratã într-un comunicat transmis de Ministerul Economiei.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit ieri cu conducerea grupului turc, care a solicitat și a primit documentația de precalificare în vederea participării la procesul de selecție la Cupru Min. Ministerul Economiei a fost mandatat de Guvern să caute un investitor cu care să se asocieze pentru a finanța activitatea Cupru Min. Statul a eșuat anul trecut în încercarea de a privatiza atât Cupru Min, cât și Oltchim. Ambele companii sunt controlate de stat, prin Ministerul Economiei. Oltchim se află în insolvență din luna ianuarie a acestui an. Cupru Min deține aproximativ 60% din rezervele de cupru ale României. Ministerul Economiei a scos la vânzare de 332.000 tone de concentrat de cupru aparținând Cupru Min, pentru care cere un avans de 40 milioane euro, plătibil într-o singură tranșă, nu mai târziu de data de 1 decembrie 2013. Grupul turc este activ în domenii precum precum energia, mineritul, construcțiile, construcția de nave sau transportul naval.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















