Anchetele prezentate in acest an de ziarul -Curentul- l-au iritat la culme pe ministrul apelor si protectiei mediului – Petru Lificiu. Dar cel mai mult a fost deranjat de faptul ca omul sau de incredere, consilierul Marian Rotaru, a trebuit sa fie inlocuit din Comisia privind concesionarea activitatii de pescuit si recoltare a stufului din Delta Dunarii. Dupa ce primul-ministru a cerut Corpului de Control sa verifice activitatea tuturor consilierilor din ministere, demnitarul din fruntea Mediului a incercat sa-l faca sa-l acopere. A reusit o perioada, dar dupa un timp Marian Rotaru a trebuit sa paraseasca anturajul ministerial al lui Petru Lificiu.
Premierul, nemultumit de activitatea lui Lificiu
La ultima sedinta de guvern, ministrul Petre Lificiu a fost urecheat zdravan de premierul Adrian Nastase deoarece de circa trei luni de zile nu a fost in stare sa promoveze un proiect de hotarare privind anumite activitati din Delta Dunarii. Prin acest aspect se demonstreaza inca o data ca ministrul Lificiu n-are nici o legatura cu activitatea acestui minister. Demnitarul din fruntea Mediului nu si-a ales colaboratorii dupa criteriul pregatirii profesionale, ci dupa cel al clientelismului politic si de afaceri. Astfel au ajuns in minister o serie de persoane preocupate mai mult de afacerile personale decat de cele ale institutiei. Asa a fost cazul fostului consilier Marian Rotaru, care, impus de ministrul Lificiu in Comisia privind licitatia din Delta Dunarii, a reusit sa genereze un imens scandal care nici la ora actuala nu s-a stins. -Curentul- a prezentat o serie de afaceri puse la cale de Marian Rotaru cu acordul ministrului Buderus (Petre Lificiu). Chiar daca scriptic acesta a plecat din minister pentru a-si vedea de afaceri, vom prezenta cele sase firme pe care acesta le controleaza.
Cele sase firme ale consilerului care a compromis licitatia din Delta Dunarii
In 1999, Marian Rotaru a pus pe picioare firma Paco Gealan International Bucuresti SRL – Sucursala Zona Libera Giurgiu, al carei obiect principal de activitate este -fabricarea articolelor din material plastic pentru constructii-. A doua societate – Ermetic SRL Giurgiu – a fost infiintata in 2000, unde ex-consilierul lui Lificiu este asociat cu sotia sa, si se ocupa cu productia de structuri si tamplarii metalice. Trebuie precizat ca Marian Rotaru este nascut pe 7 aprilie 1954 in municipiul Giurgiu, dar in psrezent locuieste in Bucuresti.
Cea de-a treia firma in care este implicat Marian Rotaru se numeste Niferom SRL Bucuresti si are ca obiect principal de activitate -productia, prelucrarea si conservarea carnii de pasare si de alte animale-. Cel de-al doilea actionar al societatii este bucuresteanul Nicolae Fieroiu.
Prima firma inregistrata la Registrul Comertului de catre Marian Rotaru – Coneti Paco Construct SRL – a fost infiintata in 1994, impreuna cu sotia actualului presedinte al Consililului de Administratie de la Upetrom Ploiesti, Cornelia Comanescu. Aceasta societate se ocupa cu lucrari de constructii, inclusiv lucrari de arta. A doua societate de constructii unde este actionar cu 15% fostul consilier de taina al ministrului Petre Lificiu se numeste F.R.C.T. Consulting Group SA. Celelalte actiuni sunt detinute de Nicolae Comanescu – cel care controleaza Upetrom Ploiesti (15%), Irina Andreea Fieroiu (30%), Tintea Tudorel (10%) si Coneti Paco Construct (30%).
Ultima firma pusa pe picioare de Marian Rotaru – Gradinile Eden SRL Predeal – a fost infiintata in 20 septembrie 2001, impreuna cu Nicolae Comanescu si are declarat la Registrul Comertului ca obiect principal -activitati ale agentiilor de turism si asistenta turistica-.
Mariajul ministerial al constructiilor si afacerilor cu termopan
Fiind implicat in activitatea celor sase firme, este greu de crezut ca Marian Rotaru putea sa fie util si ministerului. Dar, potrivit unor surse din cadrul acestei institutii, scopul pentru care Petre Lificiu l-a luat consilier pe Marian Rotaru a fost acela de a-si dezvolta afacerile si in cadrul ministerului si a unitatilor sale subordonate din teritoriu. -Curentul- a prezentat cateva randuri despre afacerile cu termopan si constructii care au prins contur dupa venirea lui Marian Rotaru in MAPM. Punctul culminant al mariajului ministerial Lificiu – Rotaru a fost atins la licitatia pentru resursele din Delta Dunarii, unde prezenta in comisie a consilierului a generat un scandal de proportii ajuns in instanta, care nu s-a stins nici acum. -Curentul- a atras atentia de mai mai multe ori ca prin angajarea de catre Petre Lificiu a unor persoane straine de activitatea mediului, dar puternic implicate in afaceri risca sa transforme ministerul intr-o societate comerciala. Dar ministrul s-a facut ca ploua si si-a vazut nestingherit de treaba, impartindu-si timpul intre cele 10 firme ale sale si minister.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















