La cateva ore de la incheierea turneului european al secretarului de stat, Colin Powell, ministrii de externe ai Frantei, Germaniei si Rusiei s-au intalnit, ieri, la Paris pentru a examina viitorul rol al Natiunilor Unite in amplul proces de reconstructie postconflict a Irakului. In timp ce seful diplomatiei de la Londra, Jack Straw, anunta ca un guvern democratic va fi instalat la Bagdad numai dupa ce tara va fi condusa de fortele coalitiei americano-britanice.
De fapt, discutiile de ieri le-au continuat pe cele de la Bruxelles, cu Colin Powell, si care, desi nu au reusit sa topeasca definitiv gheata care a invaluit relatiile dintre SUA si partenerii lor europeni, a marcat, totusi, reluarea dialogului. In privinta rolului ONU, cele doua parti s-au regasit insa pe pozitii diferite. Astfel, in timp ce europenii preconizeaza pentru organizatia mondiala un loc central, prin vocea secretarului de stat, Washingtonul a evocat un simplu -parteneriat- pentru ONU, subliniind ca -rolul principal- trebuie sa revina coalitiei americano-britanice, care poarta tot greul razboiului din Irak. Cu toate ca Powell este considerat ca favorabil unei actiuni cu asocierea comunitatii internationale, declaratiile lui reflecta, potrivit analistilor occidentali, puternica influenta exercitata de -colegii lui-, precum secretarul apararii, Donald Rumsfeld, si vicepresedintele SUA, Dick Cheney, pe care ii infioara ideea -repunerii ONU in drepturile ei legitime- si, prin intermediul ei, revenirea in avanscena procesului decizional a unor tari cum ar fi Franta, Germania si Rusia, care s-au opus vehement declansarii ostilitatilor militare in Irak.
Atitudine dusmanoasa
Parisul insista ca ONU si nu America trebuie sa joace un rol prioritar in Irak dupa alungarea regimului lui Saddam Hussein. In opinia autoritatilor franceze, numai Natiunile Unite dispun de dreptul legal de a-si asuma aceasta functie si responsabilitate, nici o alta tara nefiind capabila sa mentina, de una singura, stabilitatea in regiune. Prin urmare, seful diplomatiei de la Paris, Dominique de Villepin, spera ca Germania si Rusia vor sustine cerinta Frantei ca ONU si nu Statele Unite sa conduca noua administratie a Irakului. Totodata, scria BBC, Franta se va stradui ca toate criticile sale la adresa SUA sa nu fie percepute ca atitudine dusmanoasa fata de Washington. Acest lucru va impune nu doar din partea diplomatiei de la Paris, ci a intregii conduceri franceze, un comportament bazat pe mult tact diplomatic. In ultima instanta, la mijloc sunt interesele economice ale Parisului in Irak si pericolul de a fi eliminat de la reconstructia acestei tari. Un prim semnal negativ in acest sens a venit deja de la Washington, camera reprezentantilor refuzand categoric sa includa companiile franceze, germane, ruse si siriene pe liste celor care vor putea primi contracte in Irak.
Atentie la parteneriatul strategic!
In ceea ce priveste Rusia, corespondentul BBC la Moscova estima, printre altele, ca Moscova si-a propus sa gaseasca punctele comune intre membri permanenti ai Consiliului de Securitate. Mai ales ca analistii de la Moscova au atras atentia ca divergentele de opinie nu trebuie sa arunce in aer -parteneriatul strategic- dintre Rusia si Statele Unite. Pe acest fundal, cancelarul Germaniei, Gerhard Schroder, s-a pronuntat pentru alungarea de la putere a lui Saddam Hussein. O afirmatie care, potrivit BBC, denota o schimbare de pozitie a Berlinului in criza irakiana: pana acum, autoritatile germane au respins ferm ideea inlaturarii prin forta a regimului de la Bagdad. Desi, notau agentiile internationale de presa, in adancul sufletului lui, Schroder continua sa nege razboiul, punctul sau de vedere fiind impartasit de 85% din nemti, conform ultimelor sondaje de opinie. Un motiv in plus pentru ca Berlinul sa fie ingrijorat de soarta ONU in contextul postconflict din Irak. De fapt, Schroder a precizat ca tara lui va sprijini demersurile ONU pe linie umanitara si va depune toate eforturile necesare pentru a determina o solutionare a situatiei din Irak sub egida Natiunilor Unite.
Legislatie internationala
Pe acest fundal, interventia sefului diplomatiei de la Londra, Jack Straw, conform caruia -intr-o prima faza va exista o ocupatie militara, singurul mod legal si practic de a conduce tara- este de natura sa anunte noi disensiuni intre europeni. Cine va castiga aceasta confruntare diplomatica este greu de anticipat. Oricum, Straw a considerat oportun sa adauge ca -perioada de tranzitie va fi foarte, foarte scurta spre instalarea unei administratii irakiene temporare si, ulterior, a unui guvern permanent al irakienilor si pentru irakieni-. In alta ordine de idei, un inalt responsabil al ONU informa, tot ieri, ca legislatia internationala nu poate autoriza o eventuala administratie americana in Irak. Mai mult, ea nu este nici in masura sa acorde cele mai importante contracte societatilor americane in vederea modernizarii vastelor campuri petrolifere ale Irakului. -Atat timp cat o noua rezolutie nu va fi votata, o forta ocupanta nu poate sa ia decat decizii cotidiene-, a asigurat Mark Malloch Brown, administratorul Programului de dezvoltare a Natiunilor Unite.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















