
Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea riscă să se îndrepte rapid spre faliment, dacă cei doi administratori judiciari care se ocupă de procedura de insolvență nu vor fi înlocuiți de autorități, a declarat luni, pentru Agerpres, Mihai Diculoiu, președintele Sindicatului Liber Oltchim.
?óÔé¼?¿'Guvernul trebuie să trimită o Comisie de analiză și decizie la nivelul Combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, care să dispună înlocuirea celor doi administratori judiciari care se ocupă de procedura de insolvență. În caz contrar, combinatul riscă să se îndrepte rapid spre faliment. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a făcut în ultima vreme o serie de declarații prin care încearcă să intoxice opinia publică cu privire la rezultatele spectaculoase înregistrate de combinat după declararea procedurii de insolvență. Din păcate, declarațiile domnului ministru nu concordă cu realitatea. Salariile pe trei luni s-au plătit din fondul de garantare, în prezent sunt restanțe la acordarea salariilor, iar combinatul funcționează la numai 10% din capacitatea de producție', a afirmat Mihai Diculoiu. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Potrivit acestuia, singura firmă serioasă care ar fi interesată să investească în Combinatul Oltchim este compania SOCAR din Azerbaidjan. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿'Deși s-au vehiculat diferite nume de firme dispuse să investească în Combinatul Oltchim, din punctul meu de vedere singura firmă serioasă este Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaidjan – SOCAR. După vizita făcută de premierul Victor Ponta în Azerbaidjan, la sfârșitul lunii iunie 2013, conducerea companiei SOCAR a anunțat că va trimite în luna septembrie o delegație care va face o analiză a activității Combinatului Oltchim și a Rafinăriei Arpechim', a mai spus președintele Sindicatului Liber Oltchim. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Acesta a precizat, totodată, că trebuie să se treacă urgent la aplicarea Strategiei de funcționare și privatizare a Combinatului Oltchim. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Pe de altă parte, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, compania turcă Yildirim Holding este interesată să participe la procesul de privatizare a combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea și la procesul de atragere de investiții la Cupru Min Abrud. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿'Al doilea mare producător de crom din lume, grupul de companii Yildirim Holding Inc., este interesat de participarea la procesul de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. În viitorul apropiat, investitorii turci vor face vizite de documentare atât la Cupru Min, cât și la Oltchim. În privința Cupru Min, Yildirim Holding Inc. a solicitat – și a primit de altfel – documentația de precalificare în vederea participării la procesul de selecție', se menționează în comunicatul ME. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvență din ianuarie 2013 și trebuia privatizat până în luna iunie a acestui an. În prezent, combinatul funcționează la doar un sfert din capacitate. Oltchim a trecut printr-o procedură eșuată de privatizare în toamna anului trecut, când omul de afaceri Dan Diaconescu, declarat câștigător al licitației, nu a putut dovedi că deține suma necesară tranzacției.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















