Home Sport Chiricheș ar putea juca astăzi împotriva Legiei Varșovia

Chiricheș ar putea juca astăzi împotriva Legiei Varșovia

DISTRIBUIŢI

Transferul stelistului Vlad Chiricheș la Tottenham Hotspur este ca și făcut, conform spuselor managerului Mihai Stoica, însă englezii au evitat până acum să facă vreun anunț pe marginea acestui subiect. În funcție de momentul când se vor semna actele de transfer și de îngăduința clubului englez, fundașul ar putea disputa ultimul său meci în tricoul Stelei în această seară, împotriva Legiei Varșovia.
Primul care a recunoscut interesul pentru internaționalul român este chiar antrenorul Andre Villas-Boas, care cu această ocazie a trimis și o ironie în direcția lui Mourinho, care l-a deturnat în ultima clipă pe jucătorul William din drumul său de la Anji Mahacikala spre „White Hart Lane”. „Există un interes pentru Vlad Chiricheș. Poate cineva îl va fura și pe el. Este adevărat că una dintre prioritățile noastre este întărirea compartimentului defensiv”, a declarat managerul lui Tottenham, Andre Villas-Boas.
Steaua are nevoie de victorie în această seară sau de un rezultat de egalitate cu minim două goluri marcate pentru a se califica în grupele Ligii Campionilor. Meciul Legia Varșovia – Steaua se va disputa astăzi, de la ora 21:45, și va fi transmis în direct de Digi Sport 1 și Dolce Sport.

Robert Jugravu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.