
Steaua, din nou fără antrenor
Ilie Dumitrescu și-a anunțat demisia după rezultatul de egalitate scos de Astra în Ghencea, 1-1.
Steaua a început sezonul sub comanda lui Victor Pițurcă, antrenor care după două etape a ales să plece la Craiova. Motivul invocat de fostul selecționer este relația cu Gigi Becali, care nu a vrut să îi accepte condițiile. Finanțatorul a adus în club mai multe foste glorii, pentru a le închide gura fanilor, printre care și Ilie Dumitrescu. Antrenorul nu a rezistat decåt pånă la meciul cu Astra, încheiat la egalitate, și a declarat că i-a ascultat pe suporterii care i-au cerut demisia. „Le transmit că nu vor scăpa niciodată de Gigi Becali, așa cum își doresc. El are pachetul majoritar, nu poate fi dat afară. Mai bine, suporterii și-ar concentra eforturile în a susține echipa“, a spus tehnicianul.
De cealaltă parte, finanțatorul stelist i-a mulțumit lui Dumitrescu pentru munca depusă, dar a ținut să menționeze că rezultatele slabe au venit, parțial, și din cauza lui: „Voiam să-i spun unde să îl așeze pe Brandan în teren, dar nu mi-a răspuns la telefon și nu am mai apucat să vorbim“.
În meciul de luni seara, Kapetanos a deschis scorul printr-o lovitură de cap bine plasată, dar Mățel a egalat din lovitură liberă. Este primul succes al ploieștenilor din acest sezon și tot primul pentru Tibor Selymeș de cånd a preluat banca tehnică a echipei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















