Home Politic Senatorii nu vor -revolutie absoluta- la botezarea firmelor

Senatorii nu vor -revolutie absoluta- la botezarea firmelor

DISTRIBUIŢI


Ordonanta protejarii firmelor de stat in competitia cu societatile private a inflamat ieri dezbaterile din Senat, alesii hotarand -sa se mai gandeasca o data-, prin retrimiterea textului la Comisia juridica. Legea cu pricina prevede obligatia firmelor private care contin sintagmele -national-, -roman- sau -institut- sa fie avizate de ministerele de resort pentru a nu profita pe nedrept de autoritatea statului indusa prin denumirile respective. Initiatorii proiectului – emanat de guvern si adoptat deja de deputati – se tem ca societatile private se vor pacali, beneficiarii creand impresia ca functioneaza sub umbrela statului, asa cum a fost cazul Institutului Roman de Seismologie Aplicata, ce a panicat populatia privind iminenta unui cutremur in Vrancea.

Juristii pesedisti au fost si mai harnici, extinzand sfera cuvintelor -interzise- prin adaugarea pe lista a termenilor -academic-, -stiintific-, dar obligand si firmele deja existente pe piata sa treaca prin aceeasi sita. Acest ultim amendament a starnit iritare generala in sedinta de ieri, toate partidele protestand prin reprezentantii lor, in frunte chiar cu pesedistii.

Astfel, presedintele Consiliului National al PSD, Alexandru Athanasiu, a aratat ca legea ar putea deveni un bumerang pentru firmele respective. -Am indoieli asupra capacitatii autoritatilor romane de a interpreta legea-, a mai spus el pronuntandu-se impotriva ideii Comisiei juridice de a lua la bani marunti si societatile deja inregistrate.

Din partea UDMR s-au evocat pierderile uriase pe care le-ar presupune schimbarea denumirilor. -Aceste firme au bagat bani multi in publicitate, iar schimbarea de nume ar aduce pagube imense firmelor si tarii-, a remarcat Valentin Puskas, aducand in discutie – oarecum paradoxal, data fiind propria origine etnica – exemplele firmelor Vinul Romanesc si Trustul Roman de Constructii.

Din partea PD, senatorul Petre Roman s-a intrebat -cine are autoritatea de a se pronunta sau nu- daca denumirile respective sunt in regula, iar din zona liberala senatorul Vlad Popa a remarcat ca amendamentul cu pricina -mascheaza retroactivitatea legii-. Pesedistul Ion Predescu a incercat sa apere punctul de vedere al Comisiei juridice, aratand ca este discriminatorie verificarea numai a firmelor nou inregistrate. In plus, el a explicat esenta legii: -Sunt firme comerciale care imprumuta prin autoritatea de stat pentru a obtine profit-.

Predescu a atacat in argumentatia sa un subiect sensibil: FNI. -Era el fond national? (…) De unde sa stie cetatenii ca nu era?-, a aratat senatorul PSD, invocand CEC si Ministerul Finantelor, care au girat afacerea.

Proiectul a fost retrimis la Comisie dupa doua incercari: prima – esuata, cu scorul de 55 voturi -pentru- si 56 -impotriva-, iar a doua cu rezultatul de 101 la 11). Astfel, dincolo de referintele politice, senatorii au incercat ieri sa reduca aria verificarii denumirii firmelor – sub acuzatia de retroactivitate a legii, fara a critica insa aberatiile de fond ale legii care interzice firmelor romanesti sa foloseasca aceasta caracteristica in denumirile lor. Dincolo de miza protejarii firmelor de stat, ordonanta mai are -meritul- de a livra bugetului de stat sume de bani, scoase din buzunarele intreprinzatorilor o data cu modificarea actelor de identitate ale firmelor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.