
Alegerile pentru Legislativul de la Bruxelles au intrat în linie dreaptă. Parlamentul European (PE) a lansat, ieri, o campanie pentru mobilizarea cetățenilor europeni în vederea alegerilor din 2014, în condițiile în care Uniunea Europeană este afectată de criza economică și de euroscepticism. 'Exercitați-vă dreptul de vot', a afirmat socialista greacă Anni Podimata, vicepreședinta Parlamentului responsabilă cu comunicarea, în cadrul conferinței de presă pentru prezentarea campaniei. Sub sloganul 'Acționează. Reacționează. Decide', campania, cu un cost de 16 milioane de euro (0,0316 euro per locuitor al UE), se va desfășura sub forma afișelor și clipurilor video difuzate în 28 de țări ale Uniunii și în 24 de limbi, precum și pe rețelele sociale. Aceasta are menirea de a explica noile puteri ale Parlamentului European și implicațiile pentru cetățenii UE, prevăzând și evenimente interactive pe subiecte-cheie precum economia și locurile de muncă în Europa. Recunoscând că europenii denunță decizii luate 'în spatele ușilor închise' și o lipsă de control democratic, Podimata a dat asigurări că acestea vor 'înceta'. Vicepreședinta a amintit că Parlamentul European va avea, de acum înainte, un rol determinant în procesul de decizie și că va avea, de asemenea, mai multă putere în desemnarea viitorului președinte al Comisiei Europene. 'Cetățenii europeni au posibilitatea de a determina majoritățile politice din Parlament, care vor stabili cursul pentru elaborarea legislațiilor, punând sub semnul întrebării politicile proaste și conducând dezbaterea în următorii cinci ani după alegeri', a declarat Anni Podimata. PE este ales direct, la fiecare cinci ani, din 1979. Rata de participare la vot în 2009 a fost de doar 43%, generând dezbateri privind legitimitatea democratică a Uniunii.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















