
Conducerea Stelei a perfectat primul transfer după ce echipa a obținut calificarea în grupele Ligii Campionilor, mijlocașul Ionuț Neagu fiind cumpărat de la Oțelul contra sumei de 620.000 de euro. Directorul general al dunărenilor, Narcis Răducan, consideră că această sumă reflectă valoarea reală a fotbalistului, căruia i-a urat mult succes în experiența sa la Steaua. „Am considerat de comun acord cu Ionuț că a venit momentul să facă pasul către altă echipă. Suma tranzacției este de 620.000 de euro, una corectă și sunt convins că Ionuț se va dezvolta fotbalistic și va ajunge unde visează, într-un campionat mai puternic”, este anunțul postat de Narcis Răducat pe site-ul oficial al Oțelului Galați. Jucătorul nu a rămas dator față de suporterii echipei unde a confirmat și le-a transmis următorul mesaj: „Am petrecut la Oțelul cea mai frumoasă perioadă din viața mea de până acum. Am avut clipe frumoase, m-am bucurat, am suferit alături de colegi și de antrenorii care m-au pregătit de-a lungul timpului și nu pot decât să mulțumesc clubului pentru tot ce mi-a oferit în acești ani. Le mulțumesc în mod special și suporterilor, sper să fie alături de echipă indiferent de situație, așa cum s-a întamplat și până acum. Am iubit, iubesc și voi iubi Oțelul în continuare, într-o zi mă voi întoarce și o voi face cu plăcere din orice postură”.
În altă ordine de idei, în Ghencea au ajuns și Pantelis Kapetanos și Fernando Varela, de la CFR Cluj, respectiv FC Vaslui.
foto: www.otelul-galati.ro
Robert Jugravu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















