
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat miercuri seară într-o conferință de presă că va chema bucureștenii la Referendum pentru a decide dacă maidanezii care bântuie străzile din București trebuie sau nu eutanasiați. În disperarea de a fugi de responsabilitatea care îi revine legal și moral, Oprescu nu ia nicio decizie cu privire la criza prin care trece Capitala, lăsând decizia majoră pe umerii oamenilor de rând. Oprescu a arătat că, potrivit Legii referendumului nr. 3/2000, „obiectul și data referendumului local se stabilesc și se aduc la cunoștință publică cu cel puțin 20 de zile înainte de ziua desfășurării acestuia“, iar „referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica“. Întrebat dacă își va da demisia, Oprescu a declarat că deși îl apasă tragedia întâmplată, nu se consideră vinovat atât de mult încât să își dea demisia.
Sorin Oprescu a făcut primele declarații miercuri seară, motivând că întârzierea reacției sale a fost generată de un control medical la care a participat în străinătate.
Acoperit de USL
Organizația PDL București consideră că USL „îl acoperă“ pe primarul general, Sorin Oprescu, în tragedia copilului omorât de câini fără stăpân în Capitală, democrat-liberalii cerând demisia edilului și adoptarea unei OUG privind câinii comunitari. PDL București precizează că primăriile de sector nu au atribuții în programul de gestiune a câinilor fără stăpân, aceasta fiind atribuția exclusivă a primarului general. „PDL condamnă încercarea USL de a-l scoate pe Oprescu nevinovat, anunțând, în schimb, în bătaie de joc, demiterea a doi directori din Primăria Sectorului 2 doar ca să ridice presiunea publică pusă, în mod corect, în ultimele zile pe Primarul General. Bucureștenii așteaptă măsuri reale și așteaptă ca persoanele cu adevărat responsabile – Sorin Oprescu și ONG-urile – să fie trase la răspundere sau, în cazul Primarului General, măcar să își depună demisia!“, se arată în comunicat.
Sebastian Bodu acuză ONG-ul Caleidoscop de omor din culpă în cazul copilului ucis de maidanezi
Câinele care a fost găsit cu sânge pe bot fusese sterilizat de ASPA și adoptat de Fundația Caleidoscop în 2008, a spus Răzvan Băncescu. O femeie care a fost membră a Fundației Caleidoscop și a semnat formularul prin care câinele care a ucis un copil a fost adoptat în 2008 de acest ONG, angajându-se să nu îl abandoneze, spune că ceea ce s-a întâmplat a fost un accident, iar ea are conștiința curată. Pe formularele de adopție și revendicare scrie negru pe alb că Fundația Caleidoscop se angajează să nu abandoneze câinele, iar în cazul în care nu îl mai dorește să îl predea Administrației pentru Supravegherea Animalelor. Semnătura de pe formular îi aparține Laviniei Mirela Nica, care era pe atunci voluntar al ONG-ului Caleidoscop. Tot ea și-a asumat răspunderea în numele organizației pentru alți opt maidanezi. „Teoretic trebuia să am grijă de el, practic nu. Pentru că nu erau scoși pe nume propriu, ci pe numele asociației. Dacă trebuie să învinovățim pe cineva, trebuie criticată asociația pentru că nu și-a asumat responsabilitatea. Era o situație de compromis, primăria știa, dar trebuia să eliberăm locurile. Am înțeles că s-a ajuns la moartea unui copil, dar asta a fost. A fost un accident. Eu am conștiință curată și mă ocup în continuare să salvez animale“, a declarat femeia.
Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu anunță că a sesizat Politia Capitalei și ANSVSA, acuzând de omor din culpă Asociația Caleidoscop.“În fapt, câinele care a omorât prin mușcături un copil de 4 ani și l-a rănit pe fratele acestuia, de 6 ani, în zona Parcului Tei din București, fusese adoptat de asociația mai sus menționată iar lăsarea lui în libertate, din orice motive, constituie o încălcare a angajamentului care prevede fie păstrarea, fie predarea lui. Odată adoptat, câinele intra în paza juridică a adoptatorului care răspunde contravențional, civil și penal pentru acesta. O astfel de iresponsabilitate crasă din partea reprezentanților asociației nu poate rămâne nesancționată cu maxim de celeritate. Nu poți face adopții fictive indiferent de motiv, mai ales unul pur mercantil, legat de contractele cu primăria. Cine adoptă un câine trebuie să știe că răspunde pentru animal exact ca pentru propria faptă“, subliniază Sebastian Bodu.
Lovitură de teatru: Maidanezul criminal nu ar fi fost adoptat de niciun ONG
Directorul ASPA, Răzvan Băncescu, a fost audiat în jurul orei 16:00 de către procurorii de la Parchetul General al Capitalei. Polițiștii de la Omoruri au verificat câinii de la adăpostul din Pallady și au concluzionat că animalul care a atacat mortal copilul nu era adoptat de un ONG, așa cum susținea directorul ASPA, Răzvan Băncescu. De acest adăpost aparțin cei șapte câini găsiți la locul incidentul de luni. Din totalul de șapte câini, doar patru dintre aceștia au crotal, un cip de identificare implantat de Primăria Capitalei. Acești patru câini nu au fost niciodată dați spre adopție ONG-ului, așa cum anunța președintele ASPA, în timp ce despre ceilalți trei câini nu se poate spune nimic deoarece ei nu există în nicio evidență oficială.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















