
Grevele din mai multe sectoare ale serviciului public a continuat ieri în Grecia pentru a doua zi consecutiv, afectând în special școli și spitale, o mobilizare care vizează să conteste un vast plan guvernamental de restructurare a sectorului public, relatează AFP. În plus față de profesorii și funcționarii agențiilor guvernamentale și ministerelor care au intrat deja în grevă luni, mișcarea de protest s-a extins și la personalul din spitale și la avocați. Zeci de angajați ai Ministerului Dezvoltării și ai principalului fond de pensii IKA s-au strâns în centrul Atenei în semn de protest față de modificările prevăzute de guvernul elen de coaliție condus de premierul conservator Antonis Samaras. Numeroase colegii și școli au fost din nou închise în toată țara ca parte a unei greve de cinci zile lansate de sindicatul profesorilor de liceu Olme. Profesorii protestează împotriva reducerilor de personal și a posturilor așa-numite 'secundare' (desen, muzică) în contextul restructurării sectorului public. Universitățile au continuat de asemenea să fie închise, refuzând să furnizeze guvernului lista cu angajații lor care ar putea fi disponibilizați. Avocații au început de asemenea o grevă de două zile protestând față de o nouă reglementare a profesiei, care prevede reducerea salariilor.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















