Home În Lume Gul viseaza la presedintia Turciei

Gul viseaza la presedintia Turciei

DISTRIBUIŢI

Ministrul turc al afacerilor externe, Abdullah Gul, urma să anunţe ieri că va fi candidatul partidului său la preşedinţia ţării, o decizie care riscă să declanşeze un nou val de agitaţie în viaţa politică a republicii. Graţie succesului său electoral, Partidul dreptăţii şi dezvoltării (AKP), al premierului Recep Tayyip Erdogan, a decis să menţină candidura lui Gul pentru alegerile de la sfarşitul acestei luni. La legislativele din 22 iulie, AKP a repurtat o victorie categorică. Acum, această formaţiune a hotărat să treacă peste ostilitatea mediilor laice şi a armatei, care s-au opus în primăvară accederii la conducerea ţării a unui politician care şi-a făcut -stagiatura- printre islamişti, provocand, potrivit agenţiilor internaţionale de presă, o gravă criză constituţională. După primele două tururi de scrutin cu majoritate calificată de 367 de voturi, cu cele 341 de locuri din totalul de 550 de mandate, AKP va reuşi fără probleme să-l aleagă pe Gul la a treia încercare, în 28 august, cu o majoritate absolută de 276 voturi. Ieri, Gul urma, pană la lăsarea serii, să discute cu liderii partidelor din opoziţie, într-o tentativă de a obţine sprijinul lor. Conferinţa de presă a avut loc după acest tur de convorbiri. În ajun, şeful principalului partid de opoziţie din Parlament, Deniz Baykal, s-a luat din nou de Gul, acuzat că reprezintă ideologia unei mişcări islamiste. Problema vălului purtat de soţia lui, Hayrunisa Gul, divizează în egală măsură societatea turcă. Numeroşi laici turci s-au ridicat împotriva perspectivei de a avea o primă doamnă a ţării cu capul acoperit. Basmaua, considerată de elita laică, printre care şi armata, drept un sprijin al militantismului islamist, este strict interzisă în instituţiile publice şi în universităţile turceşti. La sfarşitul lunii trecute, armata turcă şi-a reiterat, prin vocea şefului statului ei major, generalul Yasar Buyukanit, voinţa de a vedea la carma ţării un preşedinte loial valorilor republicane şi laicităţii.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.