Sindicatele din învățământ au serbat Ziua Mondială a Educației pe străzi, printr-un miting și marș intitulate „Salvați învățământul românesc“. De cine și mai ales de ce pericole să-l salvăm? De incompetență, corupție, politizare și risipă? Nici vorbă! La noi „salvarea“ înseamnă, în toate domeniile, mai mulți bani și cât mai puțină reformă. Marșul profesorilor s-a desfășurat pe traseul cunoscut: Piața Victoriei – Palatul Cotroceni unde, aflând că președintele care tocmai și-a pierdut mama (sincere condoleanțe!) se află la Constanța, liderii sindicali au hotărât „să se comporte decent“. Vasăzică, pentru ca dascălii patriei să se comporte decent, e nevoie de un deces? Altfel, nu pot? Ministrul educației, dl Funeriu, s-a arătat însă (la TV) încrezător în reforma adusă de noua lege a educației care stă de patru luni la Senat – și chiar și în stat: „statul e mult mai puternic decât cei care lucrează cu mijloace nelegitime“. Interesant! Despre care stat e vorba? Statul degeaba? Căci dacă statul român era mai puternic decât cei care-l fură necontenit, prin cele mai variate metode și în cele mai diferite proporții, nu ajungea să se împrumute ca să aibă cu ce plăti salariile și pensiile. Institutul Național de Statistică pare să confirme însă că statul e mai puternic decât munca – și îndeosebi statul la cârciumă unde românii beau și fumează mai mult ca în anii trecuți. Și elevii stau bine la acest capitol unde educația începe chiar în școală și se termină adesea la spital. Tot statistica ne arată că românii cheltuie cea mai mare parte a veniturilor pe întreținere și mâncare (la maturitate) și pe întreținere și medicamente (la senectute). Asta ar explica de ce unii își mai rotunjesc veniturile la mitinguri. Ministrul Funeriu a mărturisit că unii lideri sindicali care „se milogeau“ la el să le pună diverși directori ori să nu le taie diverse sporuri „sunt acum furioși și ies în stradă“. Păi, dacă nu i-a servit? La valoarea, vechimea și averea lor, baronii sindicali nu acceptă un refuz. Dl Funeriu a estimat, la rându-i, valoarea guvernului Boc considerând că „are 11 clase peste toată conducerea PSD“. Și PSD câte clase are? Ca să facem socoteala, să vedem dacă au, în total, mai multe clase decât o școală de cartier. În timpul emisiunii, dlui Funeriu i-a sunat mobilul pe care l-a oprit după ce a remarcat: era chiar premierul. Ulterior, a pretins că a glumit. Zău? Gluma ar fi că-i mai bine să-ți sune telefonul decât să-ți sune ceasul.Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














